Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, cu sprijinul logistic al inspectoratelor din Timiş, Bucureşti-Ilfov, Sălaj, Sibiu, Maramureş, Bihor, Braşov, Suceava şi Neamţ, a distribuit, în perioada 12-26 iunie, 12.841.300 de litri de apă în localităţile în care a fost declarată starea de alertă ca urmare a creşterii salinităţii pe râul Târnava Mică, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 27 iun. 2025, 21:25
Peste 12,8 milioane de litri de apă au fost distribuiți în două săptămâni în județul Mureș ca urmare a poluării cu sare a râului Târnava Mică

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, din cei 12.841.300 de litri de apă, 6.270.600 de litri au fost apă potabilă, 5.594.200 de litri – apă menajeră, 976.500 de litri – pentru adăparea animalelor.

„Doar în data de 26 iunie, s-au distribuit 568.100 de litri de apă, repartizaţi astfel: apă potabilă – 466.100 de litri, apă menajeră – 25.500 de litri, apă pentru animale – 76.500 de litri”, a precizat CJSU Mureş.

De la declararea stării de alertă în primele 16 localităţi, în perioada 2-26 iunie, Compania Aquaserv SA Târgu Mureş a continuat livrarea apei potabile din Uzina Cipău, asigurând un total de 1.224.000 de litri de apă, din care 56.000 de litri au fost livraţi doar în data de 26 iunie.

„În prezent, sunt operaţionale 81 de puncte de distribuţie a apei potabile, număr care poate fi ajustat în funcţie de nevoile comunităţilor”, a menţionat CJSU Mureş.

Furnizarea apei menajere din Staţia de Tratare Târnăveni (STAP) continuă, întrucât concentraţia de cloruri în râul Târnava Mică se menţine sub pragul de 1.500 mg/l, conform monitorizărilor curente.

Ultimele măsurători, efectuate vineri dimineaţă, la ora 8:00, au indicat că nivelul clorurilor era de 645 mg/l la priza de captare Fântânele şi 838 mg/l la priza de captare Târnăveni, apa distribuită la reţea nefiind potabilă.

Te-ar mai putea interesa și
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice şi furnizor deservicii EPC şi IT, listat la Bursa de Valori Bucureşti, raportează venituri totale consolidate de 364,3......
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...