Guvernul a dispus măsuri urgente de sprijinire a populației din localitățile mureșene afectate de lipsa apei potabile, ca urmare a contaminării cu sare a râului Târnava Mică

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat o hotărâre privind stabilirea responsabilităţilor necesare pentru identificarea şi implementarea unor soluţii tehnice care să asigure, pe termen scurt, mediu şi lung, accesul populaţiei din judeţul Mureş la apă potabilă, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 28 iun. 2025, 16:08
Guvernul a dispus măsuri urgente de sprijinire a populației din localitățile mureșene afectate de lipsa apei potabile, ca urmare a contaminării cu sare a râului Târnava Mică

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Guvern, premierul Ilie Bolojan a convocat în şedinţă extraordinară, în format online, CNSU pentru un vot privind măsurile urgente necesare asigurării alimentării cu apă potabilă în judeţul Mureş.

„Având în vedere situaţia de urgenţă generată de contaminarea cu cloruri a râului Târnava Mică – sursă esenţială de alimentare cu apă pentru mai multe localităţi din judeţul Mureş – şi ţinând cont de faptul că această contaminare se menţine la un nivel constant, CNSU a adoptat o hotărâre privind stabilirea responsabilităţilor necesare pentru identificarea şi implementarea unor soluţii tehnice care să asigure, pe termen scurt, mediu şi lung, accesul populaţiei la apă potabilă. Autorităţile locale vor fi implicate activ în procesul de implementare, fiind încurajate să identifice şi să aloce fonduri proprii pentru cofinanţarea soluţiilor tehnice”, arată sursa citată.

Principalele dispoziţii ale hotărârii includ mandatarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru realizarea, în termen de şapte zile, a unei evaluări tehnice detaliate privind soluţiile de desalinizare aplicabile staţiilor de tratare din Târnăveni, Fântânele şi Suplac, identificarea unor surse alternative de apă, durabile şi independente de pârâul Corund, printr-un proces coordonat de Ministerul Mediului şi Ministerul Dezvoltării, cu termen de 30 de zile, evaluarea capacităţilor financiare locale, de către CJSU Mureş, în vederea sprijinirii implementării soluţiilor identificate şi iniţierea unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru acordarea fondurilor necesare din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, în completarea resurselor disponibile la nivel local.

Autorităţile centrale şi judeţene monitorizează permanent evoluţia situaţiei, se mai menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...