Erată: Ministrul Muncii, Petre Manole: Indemnizația de hrană se va acorda numai pentru salariile mai mici de 6.000 de lei pe lună

Veniturile salariale rămân la nivelul lunii decembrie 2024 până la sfârşitul anului următor în timp ce indemnizaţia de hrană în cuantum de 347 de lei se va acorda, în noile condiţii de austeritate, la salariile de până la 6.000 de lei lunar brut, a anunţat joi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Petre-Florin Manole, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 03 iul. 2025, 19:43
Erată: Ministrul Muncii, Petre Manole: Indemnizația de hrană se va acorda numai pentru salariile mai mici de 6.000 de lei pe lună

Erată 20.37 Potrivit unei erata transmise de Agerpres și preluată de publicația noastră, indemnizația de hrană se va acorda persoanelor cu salarii sub 6.000 de lei pe lună. În forma inițială a fost publicat că indemnizația de hrană se va acorda salariilor mai mici de 6.000 de lei brut pe lună.

Potrivit acestuia, indemnizaţia de hrană în cuantum de 347 de lei se va acorda, în noile condiţii de austeritate, la salariile de până la 6.000 de lei lunar brut şi se va prelungi până la sfârşitul anului viitor termenul privind suspendarea ocupării posturilor bugetare prin concurs, „pentru a nu creşte numărul de angajaţi din sistemul bugetar şi deci cheltuiala aferentă”.

„O altă temă importantă este aceea că se reduce majorarea salariilor de bază pentru aceia care lucrează la proiectele finanţate din fonduri europene de la 50% la maximum 35%. Este, deci, o scădere de 15% şi se adaugă un criteriu de performanţă, acela că majorarea se acordă doar pe perioada contractată în proiect şi nu pentru prelungirea perioadei de implementare”, a precizat Manole, în conferinţa cu privire la măsurile de reducere a deficitului bugetar.

Ministrul a mai spus că nu se vor actualiza cu rata inflaţiei pensiile speciale de serviciu, şi nici valoarea punctului de referinţă, până la sfârşitul anului 2026.

„A două temă principală este referitoare la CASS pentru pensiile mai mari de 3.000 de lei. 2,911 de milioane de pensionari nu vor avea de plătit niciun leu în plus în urma acestei modificări legislative. Pe scurt, un pensionar care are o pensie de 3.100 lei va avea de plătit 10 lei, iar un pensionar cu o pensie în plată de 15.000 lei va avea de plătit 1.200 lei la CASS. Pentru pensionarii cu pensii sub 3.000 lei nu se aplică CASS”, a explicat ministrul Muncii, care a adăugat că 1,782 de milioane de pensionari vor fi vizaţi de plata contribuţiei la CASS.

Manole a precizat că nu consideră ca fiind mare vreo pensie contributivă, indiferent de cuantumul ei pentru că „pensia contributivă este un drept care decurge din contribuţia de o viaţă a unei persoane”.

„Eu şi Partidul Social Democrat am militat, uneori chiar foarte zgomotos şi hotărât, pentru creşterea salariului minim şi a punctului de pensie”, a răspuns ministrul la o întrebare privind scăderea veniturilor populaţiei în urma măsurilor de austeritate anunţate.

El a adăugat că voucherele de vacanţă se vor acorda, în continuare, în aceleaşi condiţii dar numai persoanelor care câştigă mai puţin de 6.000 de lei net.

Ministrul Manole a precizat, de asemenea, că unul dintre obiectivele actului normativ privind măsurile de austeritate este combaterea muncii la negru.

Ministerul Finanţelor a publicat joi un proiect de lege care prevede unele măsuri fiscal-bugetare printre care majorarea cotei standard de TVA de la 19 la 21% şi a cotelor reduse de la 5% şi 9% la 11%, creşterea accizelor, majorarea de la 10% la 16% a impozitului pe dividende şi un impozit suplimentar pentru bănci. Proiectul prevede, de asemenea, creşterea taxării în domeniul jocurilor de noroc dar şi plata contribuţiei sociale pentru pensiile mai mari de 3000 de lei, pentru suma care depăşeşte acest plafon.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...