Guvernul a alocat peste 231 de milioane de lei pentru 66 de teatre, opere şi filarmonici din țară, aflate în subordinea autorităților publice locale

Guvernul a decis, vineri, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), alocarea sumei de 231.458.960,88 de lei pentru 66 de teatre, opere şi filarmonici din 40 de localităţi, care funcţionează în subordinea autorităţilor locale din 31 de judeţe, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 04 iul. 2025, 19:08
Guvernul a alocat peste 231 de milioane de lei pentru 66 de teatre, opere şi filarmonici din țară, aflate în subordinea autorităților publice locale

„Prin această măsură, venim în sprijinul teatrelor, operelor, filarmonicilor şi teatrelor de păpuşi care nu beneficiază de finanţare de la stat şi care sunt în subordinea autorităţilor publice locale”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (foto), potrivit unui comunicat transmis vineri.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 mai 2025, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la termenul legal, de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...