Președintele SUA spune că Regatul Unit ar apăra SUA, dar nu poate spune același lucru despre UE

Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat că, în opinia sa, Regatul Unit ar lupta pentru a apăra Statele Unite, dar a sugerat că nu poate spune același lucru despre Uniunea Europeană, acest lucru reprezentând un factor în decizia sa de a nu semna un acord comercial cu blocul comunitar, au consemnat marți Reuters și Agerpres.
AGERPRES - mar, 15 iul. 2025, 14:00
Președintele SUA spune că Regatul Unit ar apăra SUA, dar nu poate spune același lucru despre UE

Trump a declarat pentru BBC într-un interviu publicat marți că încă are îndoieli cu privire la sprijinul din partea membrilor NATO, chiar și după ce aceștia au convenit să crească cheltuielile pentru apărare.

„Una dintre problemele cu NATO, așa cum am spus, este că trebuie să luptăm pentru ei, dar vor lupta ei cu adevărat pentru noi dacă am avea un război?” – a spus liderul de la Casa Albă.

„Și nu sunt sigur că pot să o spun, dar o voi spune, cred că Regatul Unit ar lupta alături de noi”, a adăugat el. „Cred că ar fi alături de noi. Nu sunt sigur că multe dintre celelalte țări ar fi”, a menționat Trump.

El a mai explicat că acesta a fost un factor în disponibilitatea sa de a acorda Regatului Unit unele scutiri de la programul său tarifar. În schimb, președintele SUA a amenințat cu impunerea unui tarif de 30% asupra mărfurilor europene, amintește Reuters.

„Vedeți, de aceea am făcut o înțelegere cu ei și nu am făcut o înțelegere, adică am făcut și alte înțelegeri, dar în cea mai mare parte, în ceea ce-i privește pe concurenții voștri și în ceea ce privește Uniunea Europeană, nu am făcut o înțelegere”, a declarat el pentru BBC.

Singura dată când NATO a activat Articolul 5 – piatra de temelie a tratatului său fondator, care stipulează că un atac asupra uneia este un atac asupra tuturor – a fost în numele Statelor Unite, ca răspuns la atacurile din 11 septembrie 2001. Trupele britanice au sprijinit SUA în conflictele care au urmat în Afganistan și Irak, dar ulterior efectivele au fost reduse, mai notează Reuters.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul AI
Cutremur la Nvidia, Jensen Huang, directorul general al companiei, a demisionat, o lovitură uriaşă pentru boom-ul sectorul ...
Directorul producătorului american de cipuri Nvidia, Jensen Huang, şi-a anunţat joi demisia din poziţiile de CEO şi preşedinte al Consiliului de Administraţie, lăsând industria inteligenţei......
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
BNR anticipează o creştere a inflaţiei la finalul anului şi revenirea în intervalul ţintei în 2028
Banca Naţională a României (BNR) anticipează o uşoară creştere a ratei anuale a inflaţiei în ultimele luni din 2026, ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță purtătorul de cuvant al Guvernului
Termenul limită până la care ordonatorii de credite vor transmite datele în E-buget a fost prelungit până luni, anunță ...
Termenul limită până la care ordonatorii de credite trebuie să transmită Ministerului Finanţelor, prin aplicaţia E-Buget, ...
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Extinderea protecţiei salariaţilor prin Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobată de Guvern
Angajaţii operatorilor economici de interes strategic aflaţi în procedura concordatului preventiv vor beneficia de o protecţie ...