ANI cere Înaltei Curţi să urgenteze judecarea procesului de incompatiblitate al lui Klaus Johannis

Agenţia Naţională de Integritate a trimis o solicitare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească termene de judecată pentru peste 30 de dosare de incompatibilitate. Printre acestea se află şi recursul în dosarul în care ANI îl acuză pe primarul Sibiului de incompatibilitate, transmite România TV.
Economica.net - vin, 19 sept. 2014, 16:44
ANI cere Înaltei Curţi să urgenteze judecarea procesului de incompatiblitate al lui Klaus Johannis

Alături de Iohannis în solicitarea ANI mai sunt şi Constantin Boşcodeală şi Aristotel Căncescu, primarii din Buzău şi Braşov, potrivit stiripesurse.ro.

Pe 25 septembrie 2013, Klaus Johannis a câştigat procesul de la Curtea de Apel Alba Iulia, proces în care a contestat raportul de incompatibilitate întocmit de Agenţia Naţională de Integritate. Ulterior, ANI a făcut recurs, acesta urmând să fie judecat de către ICCJ.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii în 24 aprilie 2013, ANI a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către primarul municipiului Sibiu. ANI susţinea că Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deţinea, simultan, atât funcţia de primar al municipiului Sibiu, cât şi calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu, începând cu 30 aprilie 2009, şi în SC Pieţe SA, începând cu 5 august 2010, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

După ce ANI a emis comunicatul privind constatarea stării de incompatibilitate a primarului Johannis, acesta a cerut, în 30 aprilie, Curţii de Apel Alba Iulia atât anularea raportului de evaluare întocmit de ANI, cât şi suspendarea executării raportului.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: „Tunelurile ursilor”, strapunse in totalitate
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: „Tunelurile ursilor”, strapunse in totalitate
Tunelurile dintre Margina și Holdea (A1) au fost străpunse în totalitate, anunta luni Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
Ce vor discuta Trump şi Xi Jinping la Washington săptămâna viitoare – analiză Reuters
Ce vor discuta Trump şi Xi Jinping la Washington săptămâna viitoare – analiză Reuters
Preşedintele SUA, Donald Trump, îl va primi săptămâna viitoare pe liderul chinez Xi Jinping pentru a doua lor întâlnire ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan: Ne-am apucat de lucru; vom comunica fiecare pas
Premierul desemnat Siegfried Mureşan: Ne-am apucat de lucru; vom comunica fiecare pas
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, desemnat de preşedintele Nicuşor Dan pentru funcţia de premier, a anunţat vineri ...
Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Ce urmează
Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Ce urmează
Comisia Europeană a aprobat Planului de Acțiune pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine pe care România l-a ...