Băncile europene colaborează cu Europol pentru combaterea criminalităţii cibernetice

Băncile europene şi-au unit forţele cu unitatea specializată în criminalitate cibernetică a Europol, în încercarea de a combate ameninţarea tot mai răspândită şi sofisticată pe care o reprezintă pentru companiile financiare acest gen de infracţiune, transmite luni agenţia Reuters.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 05:01
Băncile europene colaborează cu Europol pentru combaterea criminalităţii cibernetice

Federaţia Bancară Europeană (EBF), reprezentând circa 4.500 de bănci, şi Centrul european pentru criminalitate cibernetică al Europol, cunoscut ca EC3, au anunţat luni semnarea unui memorandum de înţelegere privind intensificarea cooperării între instituţiile de aplicare a legii şi sectorul financiar, scrie Agerpres.

Băncile sunt frecvent ţinta atacurilor din partea hackerilor. ‘Băncile sunt în linia întâi în această luptă în fiecare zi. Acest gen de criminalitate evoluează rapid şi devine tot mai sofisticată’, a subliniat Keith Gross, preşedintele comisiei anti-fraudă IT a EBF.

Între atacurile cibernetice la care sunt expuse băncile se numără tentative coordonate de perturbare a site-urilor, fraude legate de carduri şi încercări de penetrare a sistemelor cu scopul de a sustrage bani.

Acordul încheiat între EBF şi EC3 le va permite să facă schimb de know-how şi informaţii statistice şi strategice.

În acelaşi timp, băncile conlucrează de regulă strâns cu poliţiile naţionale pentru a combate criminalitatea cibernetică, iar noul acord va extinde aceste practici la nivel european.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...