ICANN se pregăteşte să iasă de sub controlul american

Organizaţia care gestionează domeniile Internet, ICANN, este pe cale să pună capăt controlului american urmând să devină independentă la finele anului următor, a declarat luni directorul ICANN, Fadi Chehade, transmite AFP.
Economica.net - mar, 14 oct. 2014, 06:17
ICANN se pregăteşte să iasă de sub controlul american

Deşi a avertizat că nu există un termen limită fix, Fadi Chehade a precizat că au fost făcute progrese substanţiale pentru a transfera ICANN în responsabilitatea unui grup divers de acţionari globali şi nu numai a Guvernului american cum a fost cazul până acum, scrie Agerpres.

În luna martie a acestui an, Guvernul american a arătat că este deschis la ideea de a nu reînnoi contractul său cu ICANN, care expiră în aproximativ 11 luni, cu condiţia înfiinţării unui nou dispozitiv de supraveghere care să reprezinte toate interesele şi care să poată fi în măsură să menţină fiabilitatea structurii de gestionare a Internetului. O propunere legislativă în acest sens ar urma să fie trimisă anul viitor de Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) către Departamentul american al Comerţului.

‘Dacă Guvernul american va fi satisfăcut nu vor mai reînnoi contractul’, a comentat Fadi Chehade. ‘Există mulţi oameni din comunitate care ar dori să nu fie reînnoit contractul dincolo de 2015’, a adăugat Chehade. Acesta a precizat că, dacă oficialii americani nu vor fi mulţumiţi de propunerea legislativă, există posibilitatea reînnoirii contractului pentru o scurtă perioadă de timp în ideea de a da timpul necesar revizuirii proiectului legislativ.

Ministrul american al Comerţului, Penny Pritzker, şi-a declarat sprijinul faţă de proiectul ICANN de a fi responsabil în faţa întregii comunităţi internaţionale adăugând însă că ‘SUA nu vor permite ca Internetul la nivel mondial să fie controlat de o persoană, o entitate sau o naţiune care încearcă să-şi impun propria viziune a lumii’.

Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN) este o organizaţie americană non-profit cu sediul în California care eliberează adrese IP şi numele domeniului pe internet. Cele mai răspândite nume de domenii provin din limba engleză şi sunt ‘.com’, ‘.net’, ‘.gov’ sau ‘.org’.

Te-ar mai putea interesa și
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la......
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...