Serbia negociază un nou acord de împrumut cu FMI

Serbia a demarat marţi negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în ideea de a obţine un nou acord de împrumut care să-i permită să finalizeze cu succes reformele necesare pentru redresarea economiei, a anunţat Banca centrală a Serbiei, transmite AFP.
Economica.net - mar, 04 nov. 2014, 12:30
Serbia negociază un nou acord de împrumut cu FMI

Autorităţile de la Belgrad speră să obţină din nou sprijinul financiar al FMI, în condiţiile în care precedentul acord în valoare de un miliard de euro a fost îngheţat în luna februarie 2012 din cauza incapacităţii Guvernului de la acea dată de a îndeplini condiţiile cerute.

‘Situaţia macroeconomică a ţării precum şi obiectivele şi măsurile de politică economică ale Guvernului vor fi examinate în cursul celor două săptămâni de discuţii cu FMI’, a precizat Banca centrală a Serbiei într-un comunicat.

Săptămâna trecută, premierul sârb, Aleksandar Vucic, declara că Serbia vrea să obţină un acord de tip ‘preventiv’ pe trei sau patru ani, urmând ca mărimea programului să fie stabilită în cursul discuţiilor.

Guvernul condus de Aleksandar Vucic este interesat să atragă investitori străini în condiţiile în care economia Serbiei înregistrează cea de-a treia recesiune din ultimii cinci ani. Potrivit celor mai recente estimări guvernamentale, economia Serbiei se va contracta cu 0,3-0,4% în acest an, din cauza pagubelor provocate de inundaţiile din luna mai ale căror pagube au fost estimate între 1,5 şi 2 miliarde de euro.

Pentru a obţine sprijinul financiar al FMI, Aleksandar Vucic a cerut luna trecută Parlamentului să aprobe un pachet de măsuri de reducere a cheltuielilor care vizează printre altele o scădere de 10% a pensiilor din sectorul public mai mari de 200 de euro pe lună. De asemenea, Guvernul sârb a lansat anul acesta un program destinat privatizării a aproximativ 500 de companii de stat neperformante care costă statul aproximativ 600 de milioane de euro pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat despre potențiale domenii de extindere a cooperării în sectorul petrolului......
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor ...
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...