Uniunea Europeană studiază cu atenție decizia Curții Supreme a SUA, care a invalidat multe dintre taxele vamale impuse de Trump

Uniunea Europeană studiază "cu atenţie" decizia Curţii Supreme americane, care a declarat vineri ilegale taxele vamale impuse de Donald Trump asupra a numeroase produse importate în SUA, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 feb. 2026, 20:11
Uniunea Europeană studiază cu atenție decizia Curții Supreme a SUA, care a invalidat multe dintre taxele vamale impuse de Trump

„Luăm notă de decizie şi o analizăm cu atenţie”, a declarat pentru AFP Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, afirmând că aşteaptă „clarificări” din partea administraţiei americane „în ceea ce priveşte măsurile pe care intenţionează să le ia drept răspuns la această decizie”.

„Companiile de pe cele două coaste ale Atlanticului depind de stabilitate şi de previzibilitatea relaţiilor comerciale. De aceea continuăm să pledăm în favoarea unor taxe vamale scăzute şi a eforturilor pentru reducerea lor”, a adăugat el.

Comisia Europeană nu a precizat imediat consecinţele pe care acest verdict le-ar putea avea asupra acordului comercial încheiat anul trecut între UE şi Washington. Acest acord a permis imitarea la 15% a taxelor vamale aplicate de SUA asupra majorităţii produselor europene.

Însă decizia Curţii supreme ar putea avea ca efect frânarea aplicării acestui acord, în contextul în care Comisia pentru afaceri economice a Parlamentului European urmează să se pronunţe marţi printr-un vot.

Eurodeputatul social-democrat Bernd Lange, influentul şef al acestei comisii parlamentare, a anunţat într-un comunicat că a convocat lunea viitoare „o reuniune extraordinară a echipei de negociere şi a serviciului juridic al IE, pentru a discuta despre traseul de urmat şi implicaţiile pentru calendarul prevăzut”.

„Dat fiind că o mare parte din taxele vamale reciproce se bazează pe un cadru juridic acum contestat, nici guvernul american, nici Uniunea Europeană nu pot pur şi simplu să-şi reia activităţile ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala Corporatiștilor", stârnește nemulțumirea unor călători. Liderul......
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din ...
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian ...