Cererea pentru petrolul exportat de OPEC va ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu

Declinul preţului ţiţeiului începe să încetinească creşterea producţiei în SUA, a avertizat joi Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), potrivit căreia această încetinire nu va preveni, însă, majorarea surplusului global în 2015 iar cererea pentru petrolul exportat de OPEC va ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - J, 15 ian. 2015, 15:53
Cererea pentru petrolul exportat de OPEC va ajunge la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu

În raportul lunar publicat joi, OPEC a prognozat că, la nivel mondial, cererea pentru petrolul exportat va scădea în 2015 la 28,78 milioane barili pe zi (bpd), cu 140.000 de bpd mai puţin decât estimarea precedentă, şi cu peste un milion bpd mai puţin decât produce în prezent cartelul.

‘Declinul semnificativ al preţului ţiţeiului ar putea periclita producţia de ţiţei din surse neconvenţionale’, avertizează Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol, care a revizuit în sus prognozele privind producţia de ţiţei a SUA în acest an la 13,81 milioane barili pe zi, de la 13,72 milioane barili pe zi în estimarea precedentă şi cu 950.000 bpd mai puţin decât în 2014.

În decembrie, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a decis să menţină nemodificat nivelul producţiei. În timp ce unele state membre au declarat că ar dori ca OPEC să-şi reducă producţia, cel mai important membru al Organizaţiei, Arabia Saudită, nu este în favoarea unei diminuări, dând naştere la speculaţii că este mai interesată în păstrarea cotei de piaţă decât în stabilizarea preţurilor.

OPEC, o organizaţie care grupează 12 state membre (inclusiv Iran, Arabia Saudită şi Kuweit), furnizează aproximativ 40% din petrolul mondial.

Cotaţia barilului de ţiţei a scăzut cu aproape 60% din iunie, analiştii avertizând că noi scăderi sunt posibile, pe fondul excesului de ofertă şi al cererii modeste.

Joi, la bursa Intercontinental Exchange (ICE) de la Londra, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna februarie a crescut cu 1,6%, la 49,48 dolari, în timp ce în SUA cotaţia barilului de ţiţei a urcat cu 3,8%, la 50,33 dolari.

Analiştii de la Goldman Sachs estimează că în primul semestru din acest an cotaţia barilului de ţiţei se va situa la aproximativ 40 de dolari, preţ la care investiţiile în industria gazelor de şist din SUA vor fi întârziate. Producţia companiilor care exploatează zăcămintele de şisturi bituminoase din America de Nord a crescut furnizarea de gaze şi petrol, stimulând reducerea preţului.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...