Preşedintele ANRP: 70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat luni, la Cluj, că 60%-70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate.
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 13:45
Preşedintele ANRP: 70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), George Băeşu, a declarat luni, la Cluj, că 60%-70% din dosarele de despăgubiri de peste un milion de euro au fost supraevaluate.

El a afirmat că s-au descoperit şi se descoperă încă mari prejudicii produse bugetului de stat în procesul de evaluare şi acordare de despăgubiri stabilite în perioada 2010-2011. Preşedintele ANRP a explicat că în perioada amintită o serie de persoane, care deţineau ‘reţeta’ necesară, au preferat să fie despăgubiţi, ‘pentru că se plătea bine’, decât să primească teren în altă parte.

‘S-au constatat unele fapte ilegale deosebit de grave, se descoperă mari prejudicii produse bugetului de stat în procesul de evaluare şi acordare de despăgubiri. Cel mai important este începerea recuperării acestor prejudicii. Instituţiile statului pun sechestre asiguratorii şi, cu siguranţă, vom vedea şi primele sume întoarse la bugetul de stat în urma acestor acţiuni. A existat o perioadă în România, anii 2010 – 2011, când oamenii nu mai vroiau pământ, pentru că se plătea foarte bine, supraevaluat, la ANRP. Mă refer la oameni care ştiau reţeta supraevaluării şi încasării banilor la ANRP. (…) Din procentul dosarelor care depăşesc un milion de euro, 60%-70% sunt supraevaluate’, a spus Băeşu.

Preşedintele ANRP a precizat şi faptul că în cazul acelor cazuri descoperite deja că au fost supraevaluate s-au sesizat inclusiv organele de anchetă. ‘Sperăm că de aici înainte lucrurile vor lua o altă turnură şi se vor ocupa unii care pot mai mult decât noi’, a mai spus preşedintele ANRP.

Fiind întrebat de jurnalişti ce prejudiciu a fost stabilit în dosarul dosarul moşiei Brătianu – Pricop, George Băeşu a spus că de acest dosar se va ocupa cel mai probabil DIICOT.

‘Prima problemă este legată de modul în care s-a stabilit cine are dreptul acolo. Acolo a fost o evaluare de zece milioane de euro, o hotărâre judecătorească prin care am fost obligaţi să dăm, pentru că acolo nu ANRP şi nu comisia a evaluat şi a aprobat evaluările, acolo o instanţă a spus să se plătească conform raportului de evaluare, fără ca cineva să deschidă acest raport. Nu ştiu ce se va întâmpla, înţeleg că a spus procurorul general Niţu că s-a rezolvat conflictul de competenţă, pentru că nu se ştia care Parchet din România trebuie să verifice. Am înţeles că se va ocupa DIICOT, ceea ce înseamnă că Parchetul General a făcut o evaluare acolo şi a stabilit valoarea prejudiciului’, a mai spus George Băeşu.

Te-ar mai putea interesa și
BCR – Scădere de aproape 19% a profitului net, în T1 din 2026, până la 602 milioane de lei, pentru grupul bancar
BCR – Scădere de aproape 19% a profitului net, în T1 din 2026, până la 602 milioane de lei, pentru grupul bancar
Grupul BCR a înregistrat un profit net de 602 milioane de lei în primul trimestru, în scădere cu aproape 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când a raportat un profit net de 742......
Barilul de petrol Brent a ajuns la 125 de dolari, cel mai mare nivel din ultimii patru ani
Barilul de petrol Brent a ajuns la 125 de dolari, cel mai mare nivel din ultimii patru ani
Preţurile petrolului Brent au depăşit pragul de 125 de dolari pe baril joi dimineaţă, în timp ce preşedintele SUA, ...
Euro sare la 5,13 lei pe interbancar, peste cea mai mare valoare din istorie atinsă la BNR – curs valutar 30 aprilie 2026
Euro sare la 5,13 lei pe interbancar, peste cea mai mare valoare din istorie atinsă la BNR – curs valutar 30 aprilie ...
Leul continuă să se deprecieze. Euro a crescut şi azi, joi, 30 aprilie, până la 5,13 lei, pe piaţa interbancară, după ...
Mișcare surpriză: AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Cine sunt cumpărătorii
Mișcare surpriză: AnimaWings vinde 50% din acțiuni. Cine sunt cumpărătorii
Compania aeriană AnimaWings a încheiat unui acord strategic pentru vânzarea a jumătate din companie.