Acţiunile BRD, Nuclearelectrica şi Transgaz au închis în scădere la BVB. Rompetrol Well Services, depreciere cu 3,61%

Acţiunile a trei companii din indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-au depreciat luni, pe o piaţă în creştere, unde doar indicele BET-FI, cel al SIF-urilor, a consemnat o scădere.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 17:05
Acţiunile BRD, Nuclearelectrica şi Transgaz au închis în scădere la BVB. Rompetrol Well Services, depreciere cu 3,61%

Astfel, preţul acţiunilor BRD era ‘pe roşu’ cu minus 1,8%, urmat de Nuclearelectrica cu minus 0,41% şi de Transgaz cu minus 0,33. O singură companie din cadrul indicelui stagna, respectiv Electrica, restul fiind pe plus.

Acţiunile Rompetrol Well Services s-au depreciat cel mai mult de pe piaţa reglementată, respectiv cu 3,61%. Topul scăderilor este continuat de Comelf cu 2,64% şi de SIF4 Muntenia cu 2,21%. În ceea ce priveşte creşterile preţurilor acţiunilor, prima poziţie este deţinută de UAMT cu 7,08%, fiind urmată de Ves cu 6,94% şi de Electroargeş cu 3,85%.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de luni, iar rulajul s-a situat la 21,2 milioane de lei (4,71 milioane de euro).

Din total, 18,6 milioane de lei (4,12 milioane euro) au reprezentat tranzacţii cu acţiuni, în timp ce tranzacţiile cu certificate au însumat 1,5 milioane de lei (333.935 euro), iar cele cu obligaţiuni 1,1 milioane lei (243.969 euro).

Cele mai semnificative schimburi pe Piaţa Reglementată au fost realizate cu acţiunile Banca Transilvania (7,44 milioane de lei), Fondul Proprietatea (2,85 milioane de lei) şi Romgaz (2,39 milioane de lei).

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni, a consemnat o apreciere de 0,07%, indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,1%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor s-a depreciat cu 0,02% din valoare.

BET-NG, care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a înregistrat o apreciere de 0,19%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,02%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a majorat cu 0,08%.

Te-ar mai putea interesa și
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui american Donald Trump......
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...