Acţiunile Twitter au crescut cu 90% la intrarea pe bursă

Acţiunile reţelei sociale Twitter au înregistrat joi o creştere de 92% în prima zi de tranzacţionare la New York Stock Exchange, ceea ce duce valoarea de piaţă a companiei la aproximativ 25 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 08 nov. 2013, 07:26
Acţiunile Twitter au crescut cu 90% la intrarea pe bursă

Acţiunile Twitter au deschis şedinţa de joi la valoarea de 45,10 dolari, faţă de preţul de 26 dolari fixat miercuri în oferta publică iniţială, după care în jurul orei 16.20 GMT au ajuns la 50,09 de dolari pe acţiune. În plus, potrivit unor surse, flotarea Twitter a generat o cerere puternică, investitorii cerând de 30 de ori mai multe acţiuni decât au fost oferite.

‘Investitorii văd reţelele sociale şi cele mobile drept indispensabile şi de acea nu este o surpriză că intrarea la bursă a Twitter a generat atâta excitaţie şi că cererea a depăşit oferta’, a declarat Eden Zoller, analist la firma de cercetare Ovum.

Twitter a lansat joi 70 de milioane de acţiuni proprii la bursa New York Stock Exchange (NYSE), unde titlurile sale se tranzacţionează sub simbolul ‘TWTR’. Există opţiunea unei supra-alocări a altor 10,5 milioane acţiuni care poate fi exercitată în decurs de 30 de zile. Dacă această opţiune va fi complet exercitată, Twitter va strânge 2,1 miliarde de dolari, ceea ce o va plasa pe locul al doilea în topul marilor oferte publice ale unor companii din domeniul internetului după listarea Facebook Inc, care anul trecut a strâns 16 miliarde de dolari.

Comparativ cu Facebook care are un miliard de utilizatori, Twitter numără 230 de milioane de utilizatori globali. Însă Twitter s-a impus însă ca mijloc de comunicare pentru starurile din industria muzicală şi cinematografică, sportivi, oameni politici, media sau firme de marcă.

Twitter a fost înregistrată ca firmă în 2007, are sediul la San Francisco şi numără 2.300 de angajaţi la nivel mondial. Cofondatorii săi sunt Biz Stone, Evan Williams, Jack Dorsey şi Noah Glass. Directorul general al societăţii este Dick Costolo.

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea explodează peste noapte”
Kaufland pune pe rafturi speciale produsele despre care se vorbește pe TikTok. „Când un produs devine viral, cererea ...
Marco Hößl, CEO Kaufland România şi R. Moldova, spune că ritmul cererii din partea consumatorilor nu mai este dictat de anotimpuri, ci de videoclipurile de 15 secunde de pe TikTok. În......
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
CGMB a adoptat o procedură nouă pentru autorizarea companiilor de salubrizare pentru activități de dezinsecție, dezinfecție ...
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de miercuri, un proiect de hotărâre privind ...
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Influentul bancher libanez Antoun Sehnaoui, anchetat în țara sa pentru că s-a întâlnit cu Netanyahu în SUA
Justiţia libaneză a decis miercuri să deschidă o anchetă asupra prezenţei unui influent bancher libanez alături de ...
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate pentru întregul an
Majorarea cu 9,5% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2026 permite grupului Renault să confirme rezultatele asumate ...
Grupul francez Renault este printre puținele companii majore din industria auto globală care se poate mândri cu rezultate ...