Adrian Diţă a demisionat din funcţia de preşedinte al ANCOM

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Adrian Diţă, şi-a înaintat vineri demisia din funcţie, potrivit unor surse din instituţie.
Economica.net - vin, 20 oct. 2017, 14:33
Adrian Diţă a demisionat din funcţia de preşedinte al ANCOM

Adrian Diţă fusese numit în luna mai la şefia ANCOM, în locul lui Cătălin Marinescu, care a demisionat pentru a prelua funcţia de şef al Diviziei de Strategie a Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii (ITU).

Conform prevederilor legale, preşedintele ANCOM este propus pentru un mandat de şase ani.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus marţi, la Parlament, că este de acord cu schimbarea şefului Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) la doar cinci luni de la numire şi nu a negat că la şefia instituţiei ar putea fi numit fostul premier Sorin Grindeanu, scrie News.ro.

Adrian Diţă, a ocupat, din noiembrie 2015 până în mai 2017, funcţia de director de afaceri publice în cadrul Telekom România. Totodată, din martie 2011 până în mai 2017, a avut şi funcţia de director în cadrul Romconnection Consulting, potrivit contului de LinkedIn. În perioada 2010-2011, a fost director de Coporate Affairs în cadrul International Railway Systems, grup controlat de omul de afaceri Cristian Burci. În perioada iunie 2004 – ianuarie 2010, a avut funcţia de director de Corporate Affairs în cadrul Vodafone România.

Guvernul Grindeanu a modificat, pe 27 aprilie, prin ordonanţă de urgenţă, legea de funcţionare a ANCOM, statuând că numirea preşedintelui şi vicepreşedinţilor acestei instituţii se va face de către plenul reunit al Parlamentului, la propunerea Guvernului.

Înainte de aprobarea acestei OUG conducerea ANCOM era numită de către preşedintele României, la propunerea Guvernului.
Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Ce spun Siegfried Mureşan, Bolojan, Fritz şi Barna despre noul executiv. „Fără AUR în Guvern”
Noul Guvern – Ce spun Siegfried Mureşan, Bolojan, Fritz şi Barna despre noul executiv. „Fără AUR în Guvern”
Premierul desemnat Siegfried Mureşan a anunţat, vineri, că începe redactarea programului de guvernare, împreună cu PNL, USR şi UDMR, menţionând că la începutul săptămânii viitoare va......
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității instituționale în procesul de alegeri
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității ...
Înainte de orice, cred că este important să spun lucrurile cât se poate de clar: lucrez pentru Freedom24, brokerul european ...
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare bugetară. Banii pentru motorină, în pericol
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare ...
Agricultura are nevoie de cel puțin 1 miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârșitul ...
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut uşor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă ...