Aeroportul din Frankurt a fost evacuat parţial în urma unei alerte de securitate

Terminalul 1 al aeroportul internaţional Frankfurt a fost evacuat parţial, după ce un pasager a intrat în zona pistelor fără a trece prin controlul de securitate, a anunţat miercuri operatorul aeroportului, Fraport, citat de Reuters.
Economica.net - mie, 31 aug. 2016, 09:34
Aeroportul din Frankurt a fost evacuat parţial în urma unei alerte de securitate

“Poliţia federală a evacuat sectoarele A şi A+, iar pasagerii vor fi supuşi din nou unor controale de securitate”, se arată într-un comunicat al Fraport.

Un purtător de cuvânt al Fraport a admis că incidentul va duce la întârzieri ale curselor la aeroportul unde se află principala bază a companiei Lufthansa, scrie News.ro.

Un purtător de cuvânt al Poliţiei federale a declarat că nimeni nu a fost arestat deocamdată în urma incidentului şi că nu este clar dacă a fost vorba de un accident sau de o acţiune planificată.

 

Te-ar mai putea interesa și
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un singur an calendaristic, transmite DPA....
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca ...
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...