AFER: Plafonarea preţului energiei nu este o soluţie. Taxele ar trebui reduse sau anulate

Plafonarea preţului la energie nu face decât să mute problema dintr-un loc în altul, iar soluţia propusă de furnizori se referă la reducerea sau anularea accizei şi a taxei pe valoarea adăugată (TVA), a afirmat, joi, Laurenţiu Urluescu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER), într-o întâlnire cu presa.
AGERPRES - J, 07 oct. 2021, 14:10
AFER: Plafonarea preţului energiei nu este o soluţie. Taxele ar trebui reduse sau anulate

El a fost întrebat dacă, în opinia sa, plafonarea preţurilor la consumatori este o soluţie pentru contracararea preţurilor mari.

„Orice ingerinţă în piaţă nu este o soluţie; plafonarea nu face decât să mute problema dintr-un loc în altul. Aici depinde foarte mult şi cum se defineşte această „plafonare”. Unele ţări spun „plafonare” şi la compensarea parţială a facturii. În al doilea rând, depinde foarte mult de cum e definită „plafonarea”: poate fi de la compensare parţială până la limitarea preţului angro, ceea ce înseamnă încurajarea exportului”, a explicat Urluescu.

De asemenea, întrebat care ar fi soluţia optimă, el a răspuns: „AFEER a propus încă de la început reducerea sau anularea TVA şi a accizei; astfel s-ar fi făcut simplu şi rapid o compensare directă fără a complica schema de decontare. În plus, modificarea taxării la toţi consumatorii ar fi evitat efectul indirect asupra coşului de consum”.

De asemenea, Cristian Culea, membru în boardul director al Asociaţiei, a arătat că cei trei mari producători de electricitate – Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexul Energetic Oltenia – nu vin cu energie în piaţă pentru a răspunde la ofertele de cumpărare ale furnizorilor, ceea ce duce tot la scumpiri.

„Furnizorii vor să cumpere energia la preţul pieţei, dar volumele puse în vânzare de producători sunt mai mici şi pe termene mai scurte faţă de anul trecut. E uimitor că la acest preţ producătorii nu produc la capacitatea maximă, este un semn de întrebare. De asemenea, este de mirare că la acest preţ încă importăm energie”, a susţinut Culea.

Miercuri, premierul demis, Florin Cîţu, a declarat că PNL şi Guvernul susţin plafonarea preţurilor la energie în România, iar o decizie în acest sens ar urma să fie luată în prima şedinţă de Executiv de după rezolvarea crizei politice.

„Referitor la preţul la energie, am văzut şi evoluţia preţurilor în ultima perioadă şi am luat decizia ca PNL şi Guvernul să susţină plafonarea preţurilor la energie în România. Va fi o decizie luată în prima şedinţă de Guvern după ce se va rezolva criza, deci vom susţine plafonarea preţurilor la energie la preţurile pe care le vedem în această perioadă. De aceea avertizez toate companiile care vor să profite de acest anunţ în perioada următoare (…) că vom folosi plafonarea la preţurile actuale”, a declarat Florin Cîţu miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Autostrada Moldovei A7: 32 de zile până la momentul adevărului. UMB așterne deja asfalt la mega-viaductul de 1,2 km
Progres remarcabil la viaductul de la Cleja (1,2 km), punctul critic al șantierului Autostrăzii A7 Adjud - Bacău, anunță joi secretarul de stat în Transporturi Horațiu Cosma. Potrivit lui,......
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ciclul investițional în AI
Paradoxul Coreei de Sud: cererea de cipuri crește vertiginos, acțiunile se prăbușesc. Investitorii pun sub semnul întrebării ...
Un val masiv de vânzări a cuprins bursa din Coreea de Sud, indicele Kospi înregistrând o scădere de aproximativ 34% ...
Pasaj din orașul lui Bolojan, finalizat cu trei luni mai devreme față de termenul din contract
Pasaj din orașul lui Bolojan, finalizat cu trei luni mai devreme față de termenul din contract
Compania de construcții PORR anunță joi finalizarea lucrărilor la un pasaj din Oradea, cu aproximativ trei luni înainte ...
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii ...
CFR S.A. a semnat contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului ...