Aleşii locali nu vor putea ocupa funcţiile mai mult de două mandate succesive – proiect

Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii comunali, municipali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive - sunt prevederile unui proiect de lege, aflat în dezbatere publică la Cameră şi iniţiat de deputatul ALDE Alexandru Băişanu. 
Economica.net - vin, 10 iun. 2016, 08:18
Aleşii locali nu vor putea ocupa funcţiile mai mult de două mandate succesive - proiect

„Prezenta propunere vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un cadru propice evoluţiei fireşti a statului de drept, a administraţiei publice locale şi a democraţiei româneşti. În mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleşilor locali, cu scopul de primenire permanentă a celor care trebuie să-şi asume conducerea unităţilor administrativ-teritoriale. Realitatea ne arată că nivelul performant de competenţă poate fi atins în două mandate consecutive. Consider că principiile care stau la baza numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie în stat (preşedintele României) pot fi referinţa fundamentală şi în cazul aleşilor locali”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect. 

Iniţiativa legislativă va rămâne în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până la începutul lunii septembrie, când va intra în circuitul legislativ.

Bucureşti, 10 iun /Agerpres/ – Aleşii locali, primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii comunali, municipali şi judeţeni nu vor putea ocupa aceste funcţii mai mult de două mandate succesive – sunt prevederile unui proiect de lege, aflat în dezbatere publică la Cameră şi iniţiat de deputatul ALDE Alexandru Băişanu. 

„Prezenta propunere vine în întâmpinarea nevoii de a asigura un cadru propice evoluţiei fireşti a statului de drept, a administraţiei publice locale şi a democraţiei româneşti. În mod firesc apare nevoia de a crea un cadru legislativ care să limiteze numărul de mandate ale aleşilor locali, cu scopul de primenire permanentă a celor care trebuie să-şi asume conducerea unităţilor administrativ-teritoriale. Realitatea ne arată că nivelul performant de competenţă poate fi atins în două mandate consecutive. Consider că principiile care stau la baza numărului de mandate consecutive pentru cea mai înaltă funcţie în stat (preşedintele României) pot fi referinţa fundamentală şi în cazul aleşilor locali”, se arată în expunerea de motive a acestui proiect. 

Iniţiativa legislativă va rămâne în dezbatere publică la Camera Deputaţilor până la începutul lunii septembrie, când va intra în circuitul legislativ.

Te-ar mai putea interesa și
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria

Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat despre potențiale domenii de extindere a cooperării în sectorul petrolului......
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă

Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori

Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor ...
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric

Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...