Amenzi de 100 – 2.000 de lei pentru evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează – proiect

Un proiect de lege privind alăptarea în spaţii publice a fost înregistrat, miercuri, la Senat, în vederea dezbaterii.
Economica.net - mie, 08 nov. 2017, 16:22
Amenzi de 100 - 2.000 de lei pentru evacuarea din spaţiul public a unei mame care alăptează - proiect

Iniţiativa aparţine mai multor parlamentari PNL şi USR, printre care se numără Ovidiu Raeţchi, Leon Dănăilă, Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu (PNL) Cosette Chichirău, Cristina Prună, Cristian Ghinea (USR).

Potrivit proiectului, faptele prevăzute şi sancţionate de către acesta constituie, în accepţiunea legiuitorului, discriminare şi încălcarea dreptului la hrană al copiilor.

Constituie contravenţie şi se sancţionează evacuarea dintr-un spaţiu public a unei mame care are dreptul de a se afla în acel spaţiu şi care alăptează un copil de până la 24 de luni; interzicerea în orice mod a alăptării în spaţii publice a unui copil de până la 24 de luni; refuzul furnizării de servicii unei persoane care alăptează un copil de până la 24 de luni, în condiţiile în care persoana are dreptul de a beneficia de serviciul respectiv, prevedere propunerea PNL şi USR.

Nerespectarea acestor prevederi de către persoanele fizice ar urma să fie sancţionată cu amendă contravenţională de 100 – 500 lei. Nerespectarea prevederilor de către o persoană juridică sau de către o entitate înregistrată la Registrul Comerţului se va sancţiona cu amendă contravenţională de la 1.000 la 2.000 de lei.

Prevederile ar urma să se aplice indiferent dacă spaţiile publice au fost prevăzute cu camere tip ‘mama şi copilul’, fiind decizia mamei dacă le utilizează sau nu.

Persoanele responsabile din instituţiile şi unităţile care administrează spaţiile publice vor comunica tuturor angajaţilor aceste prevederi, se menţionează în proiect. Totodată, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor urmează să fie făcută de către reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului sau ai Ministerului Afacerilor Interne.

Conform expunerii de motive, în ultima vreme au fost relatate cazuri în care mame au fost date afară din hoteluri sau restaurante sau li s-a refuzat acordarea unor servicii în spaţii publice pentru că îşi alăptau copilul.

‘Deşi un astfel de comportament este în mod clar discriminatoriu, iar legea permite alăptarea în spaţii publice, cadrul legislativ actual nu sancţionează aceste reacţii discriminatorii şi nu le protejează pe mamele care îşi alăptează copiii. Legi similare există deja de ani de zile în state europene precum Marea Britanie, Franţa, Spania sau Islanda. Periodicitatea alăptării zilnice a unui copil mic, precum şi durata acesteia nu permit hrănirea exclusiv acasă, iar o astfel de abordare reprezintă un abuz şi o discriminare şi ar izola social şi profesional mama’, susţin iniţiatorii actului normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind de procesoare avansate Nvidia supuse restricţiilor americane la export,......
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte ...
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l ...