Apropiați ai premierului maghiar Viktor Orban au fost implicați în preluarea postului de știri Euronews – anchetă

Entităţi apropiate de premierul ungar Viktor Orban au participat în secret la preluarea principalului post TV de ştiri european, Euronews, conform unei investigaţii realizate de media maghiare, franceze şi portugheze, citată vineri de AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 12 apr. 2024, 18:46
Apropiați ai premierului maghiar Viktor Orban au fost implicați în preluarea postului de știri Euronews - anchetă

Oficial, fondul de investiţii Alpac Capital, cu sediul în Portugalia, a achiziţionat o participaţie majoritară la Euronews în iulie 2022, pentru o sumă de aproximativ 170 de milioane de euro.

Tranzacţia fusese validată în mai 2022 de Ministerul francez al Finanţelor, în contextul în care Euronews, ce îşi are sediul la Lyon, este o companie de drept francez într-un sector strategic, cel al mass-media.

Cel puţin o treime din fonduri provin din surse legate de Viktor Orban, au dezvăluit joi site-ul maghiar de investigaţii Direkt36, cotidianul francez Le Monde şi săptămânalul portughez Expresso.

Fondul Szechenyi din Ungaria, un organism aflat la momentul tranzacţiei sub tutela unei fundaţii prezidate de ministrul Economiei, Mihaly Varga, a contribuit cu 45 de milioane de euro, conform unor documente interne.

O prezentare PowerPoint „strict confidenţială” obţinută de Direkt36 sugerează că în decizie au jucat un rol şi considerente de ordin politic. Unul dintre obiectivele operaţiunii a fost reducerea „simpatiei de stânga” din mass-media, deoarece Euronews este „influent asupra politicilor UE”.

Directorul Alpac Capital, Pedro Vargas David, este, de asemenea, fiul fostului europarlamentar Mario David, fost consilier şi prieten personal al lui Orban.

Principalul partener în operaţiunile de comunicare ale Guvernului ungar, New Land Media, a acordat un împrumut de 12,5 milioane de euro unei filiale maghiare a Alpac Capital implicată în achiziţie, a confirmat proprietarul său, Gyula Balasy, pentru Direkt36.

O sursă din interior citată de publicaţie a declarat că este evident că ordinul de finanţare a investiţiei a venit „de sus”.

De la revenirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, peisajul mediatic a fost profund remodelat: mass-media publice au devenit releul politicii oficiale, în timp ce apropiaţi ai Guvernului au cumpărat părţi întregi din sectorul mass-media privat.

Euronews, Szechenyi Funds şi New Land Media nu au putut fi contactate imediat pentru comentarii, precizează AFP.

Intervievat de AFP, secretarul de presă al lui Viktor Orban, Bertalan Havasi, a declarat că Guvernul ungar „nu ştie” de acord.

Pentru moment, jurnaliştii Euronews contactaţi de Le Monde nu au constatat nicio influenţă editorială asupra subiectelor maghiare sau europene.

Cu toate acestea, sindicatele au denunţat contractele de publicitate semnate cu ţări precum Azerbaidjan şi Arabia Saudită, despre care spun că afectează conţinutul.

Canal de ştiri non-stop lansat în 1993 de aproximativ 20 de posturi de televiziune europene, Euronews a transmis iniţial din Lyon în 15 limbi, cu o redacţie de 400 de jurnalişti.

Furnizând informaţii unui număr de peste 400 de milioane de gospodării din 160 de ţări, acesta a trecut printr-o serie de restructurări începând din 2020, personalul fiind redus la jumătate, iar o redacţie a fost redistribuită la Bruxelles, cât mai aproape posibil de instituţiile europene.

Te-ar mai putea interesa și
Irineu Darău, la Forumul Economic de la Iași: Avem şansa de a construi parteneriate economice tot mai puternice cu Republica Moldova şi Ucraina
Irineu Darău, la Forumul Economic de la Iași: Avem şansa de a construi parteneriate economice tot mai puternice cu Republica ...
Moldova are oportunităţi pe care nu îşi permite să le rateze, consideră ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău, într-o postare pe......
SUA aprobă vânzarea câtre Kuweit a unor sisteme antidronă în valoare de două miliarde de dolari
SUA aprobă vânzarea câtre Kuweit a unor sisteme antidronă în valoare de două miliarde de dolari
Washingtonul a anunţat vineri seară vânzarea către Kuweit a unor sisteme de luptă antidronă în valoare de două miliarde ...
Amendă uriașă pentru băncile din România, pentru manipularea ROBOR. Consiliul Concurenței ar fi scris deja “nota de plată”: 800 de milioane de euro – Profit.ro
Amendă uriașă pentru băncile din România, pentru manipularea ROBOR. Consiliul Concurenței ar fi scris deja “nota ...
Consiliul Concurenței ar fi scris deja amenda pentru băncile din România care ar fi manipulat indicele ROBOR, iar aceasta ...
Patiseriile Luca au cel mai mare număr de salariaţi şi cea mai mare cifră de afaceri de la înfiinţare. Şi-au sporit efectivul de salariaţi cu peste 460 de oameni în 2025
Patiseriile Luca au cel mai mare număr de salariaţi şi cea mai mare cifră de afaceri de la înfiinţare. Şi-au sporit ...
Tinervis Group, firma care deţine lanţul de patiserii Luca, a avut în 2025 cea mai mare cifră de afaceri netă şi cel ...