Astronautul american Scott Kelly se va retrage din activitate la 1 aprilie

Astronautul american Scott Kelly, care tocmai s-a întors dintr-o misiune de 340 zile pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), se va retrage din activitate la data de 1 aprilie anul acesta, după o carieră de douăzeci de ani la NASA, a anunţat agenţia spaţială americană citată de agenţia de presă France Presse (AFP), scrie Agerpres.
Economica.net - S, 12 mart. 2016, 11:18
Astronautul american Scott Kelly se va retrage din activitate la 1 aprilie

Intrat la NASA în anul 1996, astronautul în vârstă de 52 de ani, deţine recordul de timp petrecut de un american în spaţiul cosmic, cu patru călătorii totalizând 520 zile.

Şeful NASA, Charles Bolden, el însuşi fost astronaut, l-a lăudat: „Când primii americani vor călca solul pe Marte, ei vor urma exemplul unuia dintre cei mai buni astronauţi din istoria programului spaţial, prietenul meu şi comandantul Scott Kelly”.

După retragerea sa, Scott Kelly va continua să participe la cercetarea ştiinţifică efectuată în timpul şederii sale în spaţiul cosmic împreună cu omologul său rus Mihail Kornienko.

Acest experiment vizează studierea efectelor fiziologice şi psihologice ale sejururilor lungi în spaţiul cosmic, în perspectiva unei misiuni cu echipaj uman pe Marte la orizontul anului 2030, menţionează AFP.

Scott Kelly va furniza în mod regulat prelevări de fluide ale corpului, precum şi alte probe, echipei ştiinţifice şi medicale de la NASA, la fel ca şi fratele său geamăn, Mark, un fost astronaut care a participat de la sol la această experienţă.

„Aceasta misiune de aproape un an în spaţiu a fost o mare provocare pentru toţi cei care au participat, o experienţă care mi-a dat personal o perspectivă unică şi o lungă perioadă de timp pentru reflecţie asupra a ceea ce ar trebui să fie următorul pas în eforturile noastre continue de consolidare a capacităţii noastre de a trăi atât în spaţiu, cât şi pe Pamânt”, a spus astronautul.

Brian Kelly, director de operaţiuni de zbor la NASA, la centrul spaţial ‘Johnson’ din Houston (Texas), unde este sediul corpului de astronauţi, a declarat că experienţele la care a participat Scott Kelly în acest an la bordul ISS au beneficii ample pentru pregătirea unei misiuni care va permite trimiterea de oameni spre planeta Marte.

La scurt timp după întoarcerea sa pe Pământ la 1 martie, la bordul unei rachete Soyuz ruseşti, Scott Kelly s-a plâns de dureri pe suprafaţa întregului corp şi a estimat că este mult mai dificil să se readapteze la gravitaţia existentă pe Terra decât la microgravitaţia din spaţiul cosmic, mai notează agenţia France Presse.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...