Atentat terorist în Rusia: O bombă artizanală a explodat într-un supermarket din Sankt Petersburg

Treisprezece persoane au fost rănite în explozia produsă miercuri seară într-un supermarket din Sankt Petersburg. "A fost un act terorist", a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, transmit AFP şi Reuters.
Economica.net - J, 28 dec. 2017, 08:05
Atentat terorist în Rusia: O bombă artizanală a explodat într-un supermarket din Sankt Petersburg

‘Ieri, la Sankt Petersburg a fost comis un act terorist’, a afirmat Putin în deschiderea unei ceremonii de decorare a militarilor ruşi care au participat la operaţiunile din Siria.

Situaţia de securitate din Rusia ar fi fost mult mai gravă dacă s-ar fi permis întoarcerea acasă a mii de cetăţeni ruşi care au luptat alături de Statul Islamic în Siria, a menţionat Putin.

Explozia dintr-un supermarket miercuri în Sankt Petersburg (nord-vestul Russiei), care a făcut 13 răniţi potrivit unui nou bilanţ, a fost provocată de o bombă artizanală lăsată în zona de depozitare a bagajelor, a anunţat Comitetul naţional antiterorist, informează joi AFP.

Treisprezece persoane au fost rănite în explozia produsă miercuri seară, cu patru zile înainte de Revelion, potrivit unui nou bilanţ publicat joi de autorităţile din al doilea oraş ca mărime al Rusiei. Bilanţul anunţat iniţial era de 10 răniţi.

‘O bombă artizanală lăsată în camera de bagaje a explodat’ în acest supermarket al lanţului Perekriostok, a declarat Comitetul naţional antiterorist (NAK) într-un comunicat, referindu-se de asemenea la ‘echivalentul a 200 de grame de TNT’.

NAK ‘coordonează’ ancheta, se adaugă în comunicat, în timp ce anchetatorii au asigurat după explozie că nu exclud nicio pistă, dar fără a deschide în mod oficial procedura pentru atac terorist.

Comitetul de anchetă, organism însărcinat cu cazurile considerate de mare importanţă, a anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru ‘tentativă de omor’.

La 3 aprilie, Sankt Petersburg a fost vizat de un atentat ce a făcut 16 morţi şi zeci de răniţi în metroul oraşului şi a fost revendicat de un grup puţin cunoscut legat de Al Qaida. Presupusul autor al acestui atac, Akbarjon Djalilov, un bărbat de 22 de ani din Kârgâzstan, o fostă republică sovietică din Asia Centrală, şi-a pierdut viaţa în atentat.

La mijlocul lunii decembrie, serviciile de securitate ruse au anunţat anihilarea unei celule a grupării jihadiste Stat Islamic (SI) care se pregătea să comită atentate pe 16 decembrie la Sankt Petersburg, vizând în special obiectivul turistic Catedrala Kazan.

Preşedintele Vladimir Putin i-a telefonat apoi omologului său american Donald Trump pentru a-i ‘mulţumi’ pentru informaţiile transmise de CIA, care au contribuit la oprirea acţiunii acestor presupuşi terorişti.

Rusia a fost ameninţată de mai multe ori de SI şi ramura siriană Al Qaida de la începutul intervenţiei sale militare în Siria la 30 septembrie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte a zonelor de cultură
ANM: Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole, normale în cea mai mare parte ...
Ritmurile de creştere, coacere şi maturare la speciile de câmp şi pomi-viticole vor fi în general normale în cea mai mare parte a zonelor de cultură, îndeosebi pe suprafeţele agricole cu o......
DNSC: Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri și cafenele poate expune datele personale şi financiare unor riscuri semnificative
DNSC: Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri și cafenele poate expune datele personale şi financiare ...
Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spaţii publice poate expune datele personale ...
Roxana Mînzatu: Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene de anul viitor
Roxana Mînzatu: Au început înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene de anul viitor
Înscrierile pentru stagiile plătite Blue Book ale Comisiei Europene au început, în premieră putând aplica şi absolvenţii ...
Orange lansează un nou serviciu cu abonament în România
Orange lansează un nou serviciu cu abonament în România
Orange Romania anunță că a lansat o soluție completă de securitate cibernetică pentru utilizatorii casnici și micile ...