Augustin Lazăr: Ministerul Public are peste 500 de posturi neocupate,

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi, după şedinţa Consiliului consultativ al procurorilor generali, că este necesar ca Ministerului Public să i se acorde resursele umane necesare de a funcţiona în continuare în condiţii bune, el arătând că instituţia are peste 500 de posturi neocupate la acest moment. Lazăr a făcut şi un bilanţ al activităţii Ministerului Public pe primul semestru al acestui an, precizând că, în pofida dificultăţilor, Parchetul General a soluţionat prin trimitere în judecată şi acord de recunoaştere a vinovăţiei aproximativ 24.300 de dosare, cu 1,3 la sută mai multe faţă de anul trecut.
Economica.net - mar, 29 aug. 2017, 12:54
Augustin Lazăr: Ministerul Public are peste 500 de posturi neocupate,

Lazăr a precizat că la şedinţa cu procurorii şefi a fost făcută şi o analiză a volumului de activitate pe primul semestru al acestui an, când Ministerul Public a avut de soluţionat aproximativ 1,4 milioane de dosare. Potrivit acestuia, au fost soluţionate 273.707 de dosare, o scădere cu 8 la sută faţă de anul trecut.

„Ne-am pus problema resurselor pe care parchetele şi organele judiciare trebuie să le aibă la îndemană. Dacă privim schema de 2.900 de procurori, puţin peste 500 de posturi sunt neocupate în Ministerul Public. Nu trebuie să vă explic eu de ce – pentru că Institutul Naţional al Magistraturii nu a reuşit să asigure fluxul necesar de procurori pregătiţi la nivelul la care avem nevoie, pentru că mulţi absolvenţi merg judecători, în contextul pe care îl ştiţi, pentru că mulţi procurori au plecat la pensie în acelaşi context pe care îl avem. Este necesar ca Ministerului Public să i se acorde resursele umane necesare de a funcţiona în continuare în condiţii bune”, a spus Lazăr.

El a precizat că, în pofida acestor dificultăţi, în acest an Ministerul Public a soluţionat prin trimitere în judecată şi acord de recunoaştere a vinovăţiei aproximativ 24.300 de dosare, cu 1,3 la sută mai mult faţă de anul trecut, şi au fost trimişi în judecată 31.819 inculpaţi, aproximativ egal cu numărul de anul trecut.

„A fost o eficacitate puternică, în ciuda resursei precare pe care o avem. (…) Avem nevoie de resursă umană pentru a ocupa posturile libere din Ministerul Public”, a adăugat procurorul general al României, la finalul şedinţei cu şefii Parchetelor Curţilor de Apel din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...