Băsescu: Nu sunt un adversar al creşterii economice prin consum, dar nu trebuie să fie principalul pilon

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că nu este un adversar al creşterii economice prin consum, dar a subliniat că acesta nu trebuie să fie principalul pilon al relansării economice.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 11:06
Băsescu: Nu sunt un adversar al creşterii economice prin consum, dar nu trebuie să fie principalul pilon

Băsescu a susţinut la Forumul Forbes CEE cu tema ‘Reluarea creşterii economice sustenabile în pieţele emergente’, organizat în Capitală, că elementul cel mai importat în măsurarea relansării economice este legat de capacitatea de a crea locuri de muncă, adăugând că ţările din regiune au o situaţie dificilă din punct de vedere al şomajului.

‘Este realitatea care ne va spune dacă în regiune va continua declinul prosperităţii sau suntem capabili să stopăm acest declin şi să reluăm un proces de creştere al nivelului de trai. Această realitate a declinului de prosperitate nu este specific numai regiunii noastre, este o realitate a întregii Uniuni Europene. Vedem că ţări prospere până acum câţiva ani – Grecia, Italia, Franţa, Germania, Olanda, Belgia – au intrat într-un declin al prosperităţii. Întrebarea pe care oricare din noi ar trebui să şi-o pună astăzi şi la care trebuie să i se găsească şi răspunsul este: De ce acest declin al prosperităţii, acest declin în numărul de locuri de muncă?’, a spus şeful statului.

El a arătat că prima motivaţie a declinului prosperităţii este legată de faptul că nu a fost asigurată în baza unei creşteri durabile, ci din împrumuturi, ceea ce a şi generat criza economică după criza bancară.

‘Lucrul esenţial mi se pare să pornim de la realitatea că nu putem repeta un ciclu de prosperitate pe datorie şi singura noastră soluţie este să gândim o strategie de creştere a nivelului de trai a cetăţenilor noştri prin creştere economică durabilă, prin investiţii. Mulţi, inclusiv la noi, în România, vorbesc de un principal pilon de relansare economică legat de consum. Nu sunt un adversar al creşterii economice prin consum, dar nu în condiţiile în care creşterea consumului este principalul pilon al relansării economice. Creşterea consumului trebuie să însoţească, să fie un efect al creşterii numărului de locuri de muncă, altfel riscăm şi România are această lecţie primită direct ce înseamnă creştere economică prin stimulare excesivă a consumului. A urmat pe urmă o cădere îngrozitoare, o prăbuşire pur şi simplu, după o explozie a consumului în 2006, 2007, 2008 a urmat o prăbuşire căreia nimeni nu avea ce să-i facă în 2009 cu efecte majore în 2010 şi 2011’, a adăugat şeful statului.

El a mai susţinut că o stimulare a consumului fără acoperire nu ne duce decât la o viitoare criză, scrie Agerpres.

Potrivit preşedintelui Băsescu, după măsurile din 2009, 2010 şi 2011, România şi-a reluat creşterea economică şi a continuat până în prezent, când au apărut semnele unei posibile recesiuni prin cele două trimestre consecutive de scădere a creşterii economice.

‘România este încă echilibrată macroeconomic. Avem o situaţie bună şi v-aş putea spune că toate cele cinci criterii de convergenţă sunt îndeplinite de România astăzi, ceea ce înseamnă că încă avem stabilitate macroeconomică, totul este ce facem începând de anul viitor’, a mai spus şeful statului.

El a subliniat că anul viitor trebuie privit la resurse şi barierele în calea relansării economice. Astfel, Băsescu a menţionat că banii pe care România îi are la dispoziţie pot fi îndreptaţi către investiţii şi crearea de locuri de muncă. El a indicat că în actualul intervalul de programare bugetară România are de la Uniunea Europeană fonduri de coeziune în valoare de 19 miliarde de euro.

‘Situaţia la zi este că am absorbit doar 37,2% din aceste fonduri. Înseamnă că am cheltuit 7,1 miliarde de euro şi trebuie să cheltuim dacă nu vrem să pierdem banii, 12 miliarde de euro în lunile care au mai rămas până la sfârşitul anului 2014 şi anul 2015. Nu pot fi optimist că România ar reuşi să cheltuiască cei 12 miliarde de euro, care sunt destinaţi pentru autostrăzi, căi ferate, mari lucrări hidrotehnice legate de prevenirea inundaţiilor’, a arătat şeful statului.

El a arătat că peste perioada de programare actuală se suprapune cea pentru perioada 2014-2020, care este o altă sursă de finanţare de câteva miliarde de euro.

De asemenea, şeful statului a subliniat că pentru România există o alocare de un miliard de euro de la BEI, pe care o poate folosi oricând.

‘Reformele structurale sunt fundamentale, pentru că, dacă priviţi la economia României, ea aparent devine tot mai competitivă, pentru că în continuu în ultimii ani exportul a crescut, dar problema economiei României este că partea de competitivitate este dată în general de investiţiile străine directe’, a opinat el, adăugând că reformele structurale trebuie îndreptate în mod deosebit către companiile de stat.

El a completat că o altă reformă care trebuie realizată este cea legată de costurile de funcţionare ale statului, care au ajuns la circa 7,4% din PIB, arătând că această tendinţă trebuie stopată.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...