Bill Gates face o donaţie de 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva epidemiilor

Miliardarul şi filantropul american Bill Gates se pregăteşte să doneze peste 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva diverselor epidemii din ţările în curs de dezvoltare, în primul rând contra malariei, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni, preluat de AFP.
Economica.net - lun, 03 nov. 2014, 08:15
Bill Gates face o donaţie de 500 de milioane de dolari pentru lupta împotriva epidemiilor

Fostul CEO al gigantului Microsfot, pentru care epidemia de Ebola reprezintă un ‘apel la acţiune’, a făcut acest anunţ cu prilejul celei de-a 63-a reuniuni anuale a Societăţii americane igienă şi medicină tropicală, la New Orleans, scrie Agerpres.

El a menţionat că Fundaţia Gates va consacra peste 500 de milioane de dolari în 2014 ‘pentru a reduce povara pe care o constituie malaria, pneumonia, diareea şi o serie de infecţii parazitare, cauze principale pentru decese şi handicap în ţările în curs de dezvoltare’, conform documentului amintit.

Bill Gates a precizat că pe lângă acest angajament fundaţia sa a majorat cu 30% finanţarea anuală în ce priveşte malaria.

Apreciind că epidemia de febră hemoragică Ebola, care a provocat moartea de la începutul anului a peste 4.900 de persoane în Africa de Vest, este ‘moment critic în istoria sănătăţii mondiale’, el a subliniat ‘necesitatea unor eforturi mai importante pentru a face faţă bolilor rezistente la medicamente, cum sunt malaria şi febra Dengue’.

Este vorba despre ‘a ne consacra marii cauze pe care o reprezintă reducerea poverii globale a bolilor infecţioase’, a adăugat el în observaţiile preliminare la discursul său, făcute publice.

În opinia lui Bill Gates, eradicarea malariei până la mijlocul acestui secol este ‘un obiectiv atât necesar, cât şi realizabil’. ‘Nu ne vom atinge scopul cu paşi mărunţi. Istoria arată că singurul mijloc de a opri malaria este să îi punem capăt definitiv’, a ţinut el să atragă atenţia.

În ce priveşte lupta sa împotriva epidemiei virusului Ebola, Fundaţia Gates a anunţat în septembrie un angajament în valoare de 50 de milioane de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității instituționale în procesul de alegeri
Freedom24 își susține președintele la șefia șahului internațional. Compania atrage atenția asupra neutralității ...
Înainte de orice, cred că este important să spun lucrurile cât se poate de clar: lucrez pentru Freedom24, brokerul european de retail al Freedom Holding Corp., grup financiar internațional......
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare bugetară. Banii pentru motorină, în pericol
Sprijinul financiar pentru fermieri costă cel puțin 1 miliard de lei până la finalul anului. Ministerul cere urgent rectificare ...
Agricultura are nevoie de cel puțin 1 miliard de lei pentru a asigura sprijinul necesar agricultorilor până la sfârșitul ...
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
România, printre ţările UE cu cele mai mari creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna iulie – date Eurostat
Lucrările de construcţii au scăzut uşor în Uniunea Europeană, în luna iulie 2026, comparativ cu luna iunie 2026, însă ...
Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului
Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului
Producătorii agricoli din sectorul vegetal ale căror suprafețe cultivate cu porumb și floarea soarelui au fost grav afectate ...