Blocul Naţional Sindical ar putea avea un reprezentant permanent în Parlament

Reprezentanţii Blocului Naţional Sindical au decis instituirea unei funcţii de reprezentant permanent în Parlamentul României, a anunţat, marţi, preşedintele BNS, Dumitru Costin.
Economica.net - mar, 01 nov. 2016, 15:59
Blocul Naţional Sindical ar putea avea un reprezentant permanent în Parlament

‘Congresul BNS, în sesiunea sa obişnuită, a adoptat, printre altele, nişte modificări de statut. Un punct vizează instituirea unei funcţii de reprezentant permanent la Parlamentul României. Un vicepreşedinte BNS ne dorim să fie acreditat pe lângă instituţia cheie a democraţiei din România. Vrem să avem relaţii corecte cu liderii de grup, cu preşedinţii de comisii, cu membrii Parlamentului şi să asigurăm întregul curs legislativ pornind de la comisiile pentru dialog social de la ministere. Am greşit în anii care s-au scurs, v-am lăsat pradă unor atacuri, în opinia noastră multe nejustificate, chiar dacă au existat probleme ca în orice tip de structură, dar considerăm că vulnerabilizarea Parlamentului, ca instituie cheie a democraţiei, continuată cu acelaşi gen de abordare, a distrus bucată cu bucată aproape tot ceea ce înseamnă instituţii ale statului’, a declarat Costin, marţi, la al 10-lea Congres al confederaţiei.

El a adăugat că şi dialogul civic a avut de suferit şi trebuie începută reconsolidarea democraţiei.

‘Tot acest proces s-a dus mai departe şi pe zona actorilor sociali, organizaţii sindicale, patronale, iar dialogul civic a avut de suferit. Este nevoie să începem să reclădim şi să reconsolidăm democraţia şi instituţiile statului de drept’, a mai afirmat preşedintele BNS.

La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a subliniat că oamenii îşi doresc o societate care să progreseze, o societate fără corupţi.

‘Legăturile mele cu lumea sindicalismului datează de mult timp.(…) Ne dorim o societate care să progreseze, care să ţină pasul cu aşteptările oamenilor, şi anume o societate în care să nu mai fie corupţi, în care statul şi instituţiile statului să nu fie capturate, o societate în care tinerii, familiile, vârstnicii, toate persoanele care sunt în câmpul muncii să fie reprezentate, să simtă că are cineva interesul de a-i reprezenta, că cineva şi cuiva îi pasă de oamenii respectivi. Astăzi ne aflăm la aniversarea unei instituţii căreia îi pasă de oamenii respectivi. Sunt 300.000 de oameni care sunt reprezentaţi de către BNS’, a spus ministrul Muncii.

În zilele de 1 şi 2 noiembrie 2016 se desfăşoară la Palatul Parlamentului cel de-al 10-lea Congres al Blocului Naţional Sindical, eveniment ce marchează totodată 25 de ani de activitate a confederaţiei în avangarda mişcării sindicale din România.

Te-ar mai putea interesa și
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA
Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui american Donald Trump......
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât costă acum benzina și motorina în lanțurile mari
Nouă ieftinire generalizată în benzinăriile din România azi, prețurile coboară sub pragul de 9,5 lei litrul. Cât ...
Prețul benzinei și motorinei a scăzut azi în aproape toate lanțurile de distribuție a carburanților, la trei zile ...
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Serviciul de mesagerie Outlook al Microsoft funcționează normal
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunţat sâmbătă că toate serviciile sale, inclusiv Teams, Outlook ...
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din structura CEISD, din care a făcut parte și Luca Niculescu
FOTO Cine sunt cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Chirițoiu, șeful Concurenței, dispare din ...
Cei zece care decid soarta marilor investiții din România. Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea ...