Bodog: Am asigurări că vaccinul pentru rujeolă va fi în ţară săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a afirmat luni că are asigurări că dozele de vaccin pentru rujeolă vor fi în ţară săptămâna viitoare.
Economica.net - lun, 24 apr. 2017, 11:14
Bodog: Am asigurări că vaccinul pentru rujeolă va fi în ţară săptămâna viitoare

‘În momentul de faţă, (…) deja sunt, la Direcţiile de sănătate publică, cantităţile de vaccin hexavalent şi cantităţile de vaccin tetravalent. Iar în ceea ce priveşte vaccinul pentru rujeolă, săptămâna viitoare am asigurări că va fi în ţară’, a declarat ministrul Sănătăţii, la finalul unei întâlniri pe care a avut-o, la Palatul Victoria, alături de premierul Sorin Grindeanu, cu reprezentanţi ai companiilor farmaceutice din România.

Potrivit lui Bodog, scopul întâlnirii a fost găsirea soluţiilor pentru îmbunătăţirea managementului achiziţiilor şi al distribuirii vaccinurilor.

‘La iniţiativa prim-ministrului, am avut o întâlnire cu producătorii de vaccinuri care sunt prezenţi în România. Această întâlnire a avut loc pentru a identifica cele mai bune soluţii în vederea îmbunătăţirii managementului atât al achiziţiilor, cât şi al distribuirii vaccinurilor. (…) Au fost abordate probleme legate de achiziţie, probleme legate de contracte multianuale. Am discutat şi despre Legea vaccinării. (…) Aceasta este încă în transparenţă decizională şi urmează să intre în citire, într-o şedinţă de Guvern’, a mai afirmat Bodog.

Totodată, Bodog a reiterat faptul că Ministerul Sănătăţii a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri şi procedurile de notificare a Comisiei Europene.

‘Prin Agenţia Naţională a Medicamentului am notificat toţi distribuitorii şi am oprit toate cantităţile de vaccin în depozite’, a mai afirmat ministrul Sănătăţii.

Te-ar mai putea interesa și
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie Imperio s-au ciocnit azi în București, daune importante. Cauza incredibilă a accidentului
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineaţa, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră, citată de......
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea e în scădere
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu ...
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa ...
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...