Buget 2019 – Comisiile de buget-finanţe, raport de respingere pe reexaminarea bugetului. Nicio modificare faţă de forma iniţială

Comisiile parlamentare de buget-finanţe au respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui la proiectul legii bugetului de stat pe 2019. S-au înregistrat 23 de voturi ''pentru'' şi 13 ''împotrivă''.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 09:29
Buget 2019 - Comisiile de buget-finanţe, raport de respingere pe reexaminarea bugetului. Nicio modificare faţă de forma iniţială

Astfel, proiectul de buget a fost aprobat în forma iniţială, nefiind admisă nicio modificare faţă de varianta trimisă iniţial la promulgare.

Dezbaterile în comisii au durat mai puţin de o oră.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat, la începutul şedinţei, că ministerul respinge de la început toate amendamentele depuse la proiectul de buget.

„Se ştiu amendamentele, să nu mai stăm. Ministerul de Finanţe de la început respinge orice propunere de amendare. Amendamentele se cunosc de toţi colegii. Vot imediat pentru că toată lumea aşteaptă acest buget”, a spus Teodorovici.

Parlamentarii PNL şi USR au solicitat să susţină toate amendamentele, însă preşedintele Comisiei de buget de la Senat, Viorel Arcaş, care a condus şedinţa, a respins această propunere.

Senatorul PNL Florin Cîţu a cerut să pună o întrebare ministrului Finanţelor legată de buget, însă acesta a replicat: „În pauză”.

Între social-democraţi şi reprezentanţii Opoziţiei au avut loc mai multe schimburi de replici, în timp ce amendamentele au fost votate pe bandă rulantă.

Deputatul ALDE Varujan Vosganian a precizat că toate amendamentele care nu au sursă de finanţare trebuie să fie considerate respinse din start.

„E clar că responsabilitatea întârzierii cu o lună a bugetului este a preşedintelui. Motivul pentru care a fost o necorelare a legii bugetului cu cea a plafoanelor este provocată de amendamentul PNL. (…) Toate amendamentele care nu au o sursă de finanţare clară se resping din start, pentru că nu respectă tehnica legislativă”, a menţionat Varujan Vosganian.

În replică, liberalul Bogdan Huţucă a spus că bugetul a întârziat trei luni din cauza partidelor de la guvernare. „Nu puteţi ignora că bugetul a întârziat trei luni din cauza dumneavoastră. Bugetul afectează dezvoltarea autorităţilor locale. (…) Ce vă costă timp de două ore să discutăm amendamentele care se încadrează în cererea de reexaminare?”, a întrebat Huţucă.

Parlamentul urmează să se reunească la ora 14,00 pentru a adopta proiectul de buget, după ce şeful statului a cerut reexaminarea lui.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...