Câteva zeci de persoane protestează în Piaţa Victoriei, în timpul şedinţei de Guvern: „Jos labele de pe Justiţie”

Câteva zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de proiectele Executivului vizând graţierea şi modificarea codurilor penale. Demonstranţii au pancarte pe care scrie: "Jos labele de pe Justiţie", "În democraţie, hoţii stau la puşcărie" şi scandează: "DNA să vină să vă ia", "PSD, ciuma roşie". Manifestaţia are loc chiar în timpul şedinţei de Guvern, pe ordinea de zi figurând proiectul de buget pe 2017. Un nou protest este anunţat, pe Facebook, pentru miercuri dimineaţă, tot în Piaţa Victoriei, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 31 ian. 2017, 18:44
Câteva zeci de persoane protestează în Piaţa Victoriei, în timpul şedinţei de Guvern:

Câteva zeci de persoane protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei din Capitală, purtând pancarte pe care scrie: „Jos labele de pe Justiţie”, „În democraţie, hoţii stau la puşcărie” şi scandează: „DNA să vină să vă ia”, „PSD, ciuma roşie”, potrivit News.ro.

Iniţial, protestatarii s-au strâns chiar în faţa Guvernului, însă au fost direcţionaţi de jandarmi în scuarul din Piaţa Victoriei. Accesul pe trotuarul din faţa sediului Executivului este restricţionat.

Protestul are loc în timpul şedinţei de Guvern în care este discutat proiectul de Buget pe 2017.

Proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale nu figurează pe ordinea de zi, existând infomaţii că acestea ar urma să fie discutate de Cabinetul Grindeanu într-o şedinţă care ar putea avea loc joi.

Un nou protest faţă de proiectele Executivului vizând justiţia este anunţat, pe Facebook, pentru miercuri, în Piaţa Victoriei, la sediul Guvernului, iar altă manifestaţie ar urma să aibă loc duminică, în Piaţa Universităţii.

„1 Februarie e ziua decisivă: ordonanţa pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, a.k.a. Ordonanţa Dragnea, intră în şedinţa de guvern. Vino mâine (miercuri, n.r.) la Piaţa Victoriei, începând cu ora 9 dimineaţa, să le arătăm că nu pot face tot ce vor, discreţionar. Că aceasta este şi ţara noastră. Îi putem lăsa să câştige sau le putem ţine piept. Sute de mii de români ne-au arătat clar, în ultimele două săptămâni, că avem o şansă. România e şi a noastră şi, dacă o vrem democratică, pentru noi şi copiii noştri, trebuie să luptăm pentru ea!”, se arată pe pagina evenimentului.

Te-ar mai putea interesa și
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice la ONRC a crescut cu 7,86%
Datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) arată că numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut în primele şase luni din 2026 cu 7,86% comparativ cu......
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti în factura de curent electric și consumul roboților. Vine nota de plată pentru revoluția AI
Vom plăti curentul electric consumat de roboții AI în factura la curent electric. Niciun domeniu important din viața ...
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Marea Britanie vor să creeze o coaliție internațională care să protejeze traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz
SUA şi Regatul Unit plănuiesc o reuniune săptămâna viitoare la Londra pentru a forma o potenţială coaliţie internaţională ...
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Shein: Profitul net s-a contractat cu 38,7% înaintea listării la bursa din Hong Kong
Indicatorii financiari ai retailerului fast-fashion Shein evidențiază o deteriorare structurală a marjelor de profit, ...