Ce cred românii despre alegeri anticipate în acest moment – sondaj INSCOP

Patru din zece români consideră că organizarea de alegeri parlamentare anticipate ar fi cea mai bună soluţie pentru depăşirea actualei crize politice, în timp ce peste jumătate preferă formarea unui nou guvern bazat pe actualele partide din Parlament, potrivit Barometrului Informat.ro - INSCOP Research, realizat în perioada 11-14 mai 2026.
AGERPRES - J, 21 mai 2026, 12:48
Ce cred românii despre alegeri anticipate în acest moment - sondaj INSCOP

La capitolul „soluţii pentru depăşirea crizei politice”, 50,7% dintre respondenţi susţin varianta formării unui nou guvern, iar 41,3% optează pentru alegeri anticipate. Aproximativ 8% nu au oferit un răspuns, scrie Agerpres.

Sprijinul pentru formarea unui nou guvern este mai ridicat în rândul votanţilor PSD, PNL şi USR, al persoanelor de peste 60 de ani, al celor cu studii superioare şi al locuitorilor din mediul urban. În schimb, alegerile anticipate sunt preferate mai ales de votanţii AUR, bărbaţi, persoane cu vârste între 45 şi 59 de ani şi angajaţi din sectorul privat.

În ceea ce priveşte direcţia viitorului guvern, 65,6% dintre respondenţi consideră că România ar trebui să îşi menţină parcursul pro-european şi pro-occidental, în timp ce 26,2% sunt de părere că această direcţie nu ar trebui continuată. Ponderea non-răspunsurilor este de 8.2%.

Susţinerea orientării pro-europene este mai puternică în rândul votanţilor PSD, PNL şi USR, al persoanelor de peste 60 de ani, al celor cu studii superioare şi al locuitorilor din Bucureşti. De cealaltă parte, votanţii AUR şi persoanele cu nivel scăzut de educaţie au un grad mai ridicat de scepticism faţă de această direcţie, mai relevă datele barometrului.

Directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac, a declarat că în acest moment nu se conturează o majoritate critică în favoarea alegerilor anticipate.

„Marea majoritate a votanţilor PNL, PSD şi USR se opune alegerilor anticipate, în timp ce votanţii AUR susţin alegerile anticipate ca soluţie de ieşire din criză. Două treimi dintre români îşi doresc continuarea direcţiei pro-europene / pro-occidentale, însă un sfert din populaţie (26%) consideră că viitorul Guvern nu ar trebui să mai continue actuala direcţie pro-europeană/pro-occidentală. Procentul este semnificativ mai mare în cazul votanţilor AUR (42% care nu susţin continuarea direcţiei pro-europene/pro-occidentale faţă de 49% care susţin direcţia pro-europeană / pro-occidentală)”, a explicat Ştefureac.

El a subliniat că marea majoritate a votanţilor PNL (95%), USR (89%) şi PSD (74%) susţin continuarea direcţiei pro-europene / pro-occidentale.

„Acest procent de 26% din populaţie sceptică faţă de direcţia pro-occidentală a României este destul de apropiat de procentul de 22% dintre români care ar susţine ideea ieşirii României din Uniunea Europeană”, a spus Ştefureac.

El atrage atenţia atât asupra riscurilor naraţiunilor anti-europene constante ale propagandei ruse, preluate de unii vectori politici şi de influenţă autohtoni, cât şi asupra nevoii de a corecta unele probleme structurale legate de faptul că beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană nu au fost distribuite echitabil în ultimii 19 ani. Eventuala amplificare a acestui curent din cauza populismului radical riscă să devină una dintre cele mai grave probleme ale ţării, a arătat directorul INSCOP Research.

Barometrul Informat.ro – INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de ştiri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group, care îşi propune să aducă în atenţia publică teme de interes pentru a stimula conversaţii naţionale despre subiecte diverse şi politici publice esenţiale pentru prezentul şi viitorul României, pornind de la opinia românilor în parteneriat cu centre de gândire şi instituţii academice de prestigiu.

Datele au fost culese în perioada 11-14 mai 2026, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu aleator fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%.

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate atmosferică și averse pentru mai multe regiuni din țară
ANM: Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru 15 județe și București. Cod galben de instabilitate ...
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenţionări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat şi nopţi tropicale, ce vizează, în total, până luni dimineaţa, 15 judeţe şi Municipiul......
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu ...
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...