Ce se mai întâmplă cu prețurile alimentelor cu adaosul comercial plafonat

Mâncarea a continuat să se scumpească în primele două luni ale anului, indiferent că vorbim despre produsele cu adaos comercial plafonat sau de cele pentru care se poate practica orice marje.
Alina Stanciu - lun, 05 mai 2025, 11:33
Ce se mai întâmplă cu prețurile alimentelor cu adaosul comercial plafonat

Preţurile alimentelor au crescut în februarie, în medie, cu 4,5% față de perioada similară a lui 2024 și cu 0,7% față de ianuarie, fie că vorbim  despre mărfurile cu adaosurile comerciale plafonate, fie de cele în cazul cărora nu există restricții de marje, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Iar, dacă ne analizăm strict alimentele cu adaosuri plafonate, datele statistice indică, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, următoarele:

  • scumpiri medii de 9,8% la alte legume și conserve de legume ( excluzând fasolea și cartofii), în condițiie în care roșiile, ceapa, castraveții, fasolea uscată, morcovii, ardeiul gras Bianca și ardei capia, usturoiul vândute vrac au adaos plafonat;
  • scumpiri medii de 8,3% la fructe și conserve din fructe, în condițiile în care fructele proaspete vrac, adică mere roșii și mere golden, prune, pere, struguri de masă au adaosurile plafonate.
  • scmpiri medii de 6,9% la ulei, slănină, grăsimi când uleiul de floarea-soarelui până la 2 litri are adaosul comercial plafonat,
  • scumpiri medii de 4,7% la brânză, când brânză telemea de vacă vrac poate avea un adaos maxim de 20%,
  • scumpiri medii de 4,3% la lapte, în condițiile în care laptele de vacă de consum de 1 l, cu grăsime 1,5%, cu excepţia UHT are adaosul comercial plafonat,
  • scumpiri medii de 3,5% la carne și preparate și conserve din carne, când carnea proaspătă de pasăre și porc au adaosurile plafonate,
  • scumpiri de 3,3% la pâine, produse de franzelărie și specialități, când pâinea albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialități are adaosul plafonat,
  • scumpiri medii de 1,7% la ouă, când ouăle de găină calibrul M au adaosul plafonat.

Dintre produsele pentru care nu există măsuri de plafonare a daosului comercial, s-au scumpit alte produse alimentare și băuturile alcoolice cu 5,5%, cacao și cafeaua (+4,7%), mierea de albine (4,3%), peștele și conservele din pește ( 3,9%).

În schimb, dintre produsele cuu adaosul plafonat, s-au ieftinit zahărul, cu 5,9%, zahărul alb tos până la 1 kg fiind cu adaos plafonat, cartofii, cu 1,9%, untul, cu 1%, cel  până la 250 grame fiind cu adaos plafonat.

De asemenea, s-au mai ieftinit produsele de morărit, cu 0,7%, acestea nefiind pe lista alimentelor cu adaos comercial plafonnat.

Amintim că până la 30 iunie 2025, 17 categorii de alimente de bază au adaosul comercial plafonat. Măsura a fost introdusă pentru prima dată la finele lui iulie 2023, prin OUG 67/2023, care prevede  faptul că  adaosul comercial practicat de procesator poate fi de maximum 20%, față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte. De asemenea, cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, poate fi de maximum 5%, față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile operaționale. Cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash&carry poate fi de maximum 20%, față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei vrea să închidă ghenele de la blocuri și toată lumea să sorteze selectiv deșeurile. PMB a prezentat propunerea de strategie pentru salubritate
Primăria Capitalei vrea să închidă ghenele de la blocuri și toată lumea să sorteze selectiv deșeurile. PMB a prezentat ...
Strategia privind funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare din Capitală prevede închiderea ghenelor de la blocuri, dar şi înlocuirea graduală a măturilor şi periilor......
Cât au câștigat românii după 18 ani de la intrarea în vigoare a Pilonului 2. APAPR a făcut calculul
Cât au câștigat românii după 18 ani de la intrarea în vigoare a Pilonului 2. APAPR a făcut calculul
Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) anunță că, potrivit calculelor sale, Pilonul 2 de pensii ...
CCIR deschide primul birou de reprezentare din istoria instituției la Guangzhou, în China
CCIR deschide primul birou de reprezentare din istoria instituției la Guangzhou, în China
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunță că va deschide la Guangzhou, capitala provinciei chineze Guangdong, ...
Nuclearelectrica caută deja clienți pentru vânzarea tritiului care va rezulta din Proiectul Instalației de Detritiere (CTRF)
Nuclearelectrica caută deja clienți pentru vânzarea tritiului care va rezulta din Proiectul Instalației de Detritiere ...
Nuclearelectrica a anunțat în luna iunie 2024 începerea lucrărilor la prima instalație de îndepărtare a tritiului ...