Centrul german de luptă împotriva terorismului a subestimat pericolul reprezentat de către Anis Amri – presă

Centrul german de luptă împotriva terorismului s-a ocupat de cazul presupusului autor al atentatului de la Berlin, Anis Amri, de numeroase ori în 2016, dar a considerat că este puţin probabil ca el să comită un atentat, relatează joi cotidianul Süddeutsche Zeitung, citat de AFP, informează Agerpres. 
Economica.net - J, 29 dec. 2016, 11:18
Centrul german de luptă împotriva terorismului a subestimat pericolul reprezentat de către Anis Amri - presă

Comentând conţinutul rapoartelor centrului, – ultimul datând din 14 decembrie, respectiv cu cinci zile înainte de atacul întreprins la un târg de Crăciun din Berlin, soldat cu 12 morţi, – cotidianul german subliniază faptul că autorităţile ştiau că tunisianul ucis vineri în Italia avea contacte strânse cu mediile jihadiste germane şi a fost catalogat de către poliţia din Dortmund drept ”simpatizant al grupării Statul Islamic”, scrie Agerpres.

Anchetatorii au fost, de asemenea, informaţi că Amri căutase cel puţin o dată pe internet mijloacele de a produce o ”pipe bomb” şi, într-o conversaţie online, îşi oferise serviciile în calitate de kamikaze, probabil unui membru al Statului Islamic.

Printre altele, experţi ai centrului antiterorist au stabilit că tunisianul dispunea de opt identităţi cunoscute, circula liber şi constant pe teritoriul german, şi că frecventa o şcoală islamică din Dortmund suspectată că-i pregătea pe cei care voiau să se alăture jihadiştilor SI în Siria şi Irak.

Potrivit anchetatorilor, şcoala din Dortmund era condusă de către Boban S., un cetăţean germano-sârb în vârstă de 36 de ani şi militant islamist radical notoriu, arestat la începutul lui noiembrie în cursul unei operaţiuni ce a desfiinţat o presupusă reţea de recrutare jihadistă, condusă de Ahmad Abdulaziz Abdullah A., alias ‘Abou Walaa’, supranumit ”predicatorul fără chip”, din cauza înregistrărilor sale video online în care avea grijă să apară cu spatele.

În pofida acestor indicii, centrul antiterorist l-a încadrat pe Amri la gradul 5 – pe o scară de la 1 la 8 grade, de la cel mai periculos la mai puţin periculos, – ceea ce, potrivit Süddeutsche Zeitung, semnifică faptul că ”un act de violenţă este puţin probabil”.

În raportul său din 14 decembrie, centrul de luptă antiteroristă a relevat faptul că Amri dispunea de ”o experienţă (de funcţionare) a poliţiei” şi de ”conspiraţie” neobişnuită chiar şi pentru un islamist radical. Cu toate acestea, i-au pierdut urma lui Amri în noiembrie.

Autorităţile germane au admis deja, la scurt timp după atentat, că tunisianul era cunoscut serviciilor de poliţie şi că era considerat drept un individ potenţial periculos de luni de zile. Din februarie până în septembrie, el a fost chiar plasat la Berlin sub supravegherea poliţiei, deoarece era suspectat că pregăteşte un atentat.

Cazul a fost însă clasat, din lipsă de elemente suficiente, potrivit parchetului din Berlin.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...