CETA, acordul de liber-schimb UE-Canada, se va aplica ”provizoriu” de la 21 septembrie (oficial)

Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană şi Canada (CETA) se va aplica ''provizoriu'' începând de la 21 septembrie, au anunţat sâmbătă cele două părţi într-un comunicat comun, citat de AFP.
Economica.net - sâm, 08 iul. 2017, 14:26
CETA, acordul de liber-schimb UE-Canada, se va aplica ''provizoriu'' de la 21 septembrie (oficial)

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi premierul Canadei, Justin Trudeau, care asistă amândoi la summitul G-20, ce are loc în oraşul german Hamburg (nord), au căzut de acord asupra datei respective, în aşteptarea intrării în vigoare depline a textului după ce toate parlamentele ţărilor membre ale UE îl vor vota.

Pentru români, relaţia transatlantică este vitală, iar ţara noastră este printre promotorii fermi ai consolidării sale, a declarat recent, în luna iunie, preşedintele Klaus Iohannis, la recepţia de Ziua Canadei.

Şeful statului a vorbit despre faptul că românii aşteaptă ridicarea completă a vizelor de intrare în Canada. El a subliniat colaborarea româno-canadiană în interiorul NATO, dar şi despre comunitatea de români din această ţară.

„Ultimul secol a adus Canada şi România tot mai aproape, chiar dacă distanţa geografică a rămas aceeaşi. Este meritul românilor care, la început de secol XX, au pornit într-o aventură de pionierat şi s-au stabilit în provincii canadiene ca Manitoba sau Alberta”, a spus Klaus Iohannis.

El a spus că acestora le-au urmat „alte valuri de români care au dorit să facă din Canada a doua casă”. „Comunitatea originară din România are acum peste 200.000 de reprezentanţi, fiind bine integrată şi îmbogăţind, zi de zi, naţiunea canadiană. Astăzi, România şi Canada fac parte din aceeaşi comunitate de valori şi depun eforturi comune pentru găsirea de soluţii problemelor majore cu care ne confruntăm în prezent”, a punctat preşedintele.

Klaus Iohannis a amintit că, în cadrul NATO, România şi Canada „luptă împreună pentru securitatea comună şi valorile în care cred”.

„Prezenţa Forţelor Canadiene pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în România, ca parte a operaţiunii ‘Reassurance’ demonstrează elocvent angajamentul Canadei pentru apărarea colectivă, principiul central al Alianţei. România şi românii apreciază profund aceste eforturi solidare. Relaţia dintre România şi Canada este, de asemenea, completată de apartenenţa României la Uniunea Europeană”, a punctat el.

De asemenea, şeful statului a vorbit despre relaţia transatlantică în viziunea românilor. „Pentru noi, relaţia transatlantică este vitală şi vom rămâne promotorii fermi ai consolidării sale. România este convinsă că cele două acorduri cuprinzătoare semnate de Canada cu Uniunea Europeană şi statele membre vor contribui semnificativ la dezvoltarea relaţiilor politice şi economice între cele două maluri ale Atlanticului”, a subliniat Iohannis.

El a arătat că Acordul pentru Parteneriat Strategic, aplicat provizoriu din aprilie, şi Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA) reprezintă „două tratate istorice care aduc cooperarea dintre Canada şi statele membre ale Uniunii Europene la un nivel superior de angajament”.

Iohannis a vorbit şi despre recenta decizie de a elimina obligativitatea vizelor pentru români.

„Mă bucur să constat că prima fază a procesului a fost parcursă cu succes, astfel că la 1 mai a fost eliminată parţial obligativitatea vizei. Cetăţenii români aşteaptă cu nerăbdare ridicarea completă a vizelor începând cu 1 decembrie 2017, care, iată, va fi un frumos omagiu de Ziua Naţională a României. Avem, aşadar, toate perspectivele pentru întărirea şi dezvoltarea relaţiei noastre speciale”, a spus Klaus Iohannis.

La rândul său, ambasadorul Canadei la Bucureşti, Kevin Hamilton, a amintit că în 2017 se împlinesc 150 de ani de istorie a Canadei şi 50 de ani de relaţii diplomatice cu România.

„Dacă ne uităm în urmă la ultimii 50 de ani, este impresionant să realizăm cât de departe a ajuns România şi la cât de multe încercări dificile au fost supuşi românii în tot acest timp, dar şi relaţia aprofundată şi valoroasă pe care am reuşit să o dezvoltăm între naţiunile noastre. Astăzi, Canada şi România sunt aliaţi strategici, parteneri comerciali şi prieteni”, a spus el.

Diplomatul a vorbit şi despre contextul din prezent. „Prietenia între naţiuni este deosebit de importantă atunci când vremurile sunt nesigure. Cred că se poate spune că, în ultimii ani, lumea traversează o perioadă de incertitudine şi nesiguranţă. Ne confruntăm cu ameninţări precum terorismul, schimbările climatice, manifestări de intoleranţă şi ignoranţă, crize economice şi politice”, a spus el.

Diplomatul a menţionat şi calităţile de lider pe care le-a demonstrat şeful statului român. „Pe parcursul existenţei unei naţiuni, vremurile nesigure necesită un anumit tip de lideri. Lideri care demonstrează prin exemplul propriu sprijin pentru domnia legii, angajament în slujba dezvoltării şi tărie de caracter. Domnule preşedinte, sunteţi şi aţi demonstrat că sunteţi liderul de care România are nevoie astăzi. Este un adevărat privilegiu să vă avem astăzi aici în calitate de oaspete de onoare”, a spus ambasadorul Canadei.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...