Cioloş: Dacă transferăm în mod populist creşterea economică în creşterea salariilor, riscăm viitorul oamenilor şi al ţării

Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, la şedinţa Consiliului Naţional al PNL, că transferul creşterii economice în creşteri salariale nu trebuie să se facă în mod populist, doar prin creşteri procentuale, ci prin tratarea disfuncţionalităţilor din sistemul de salarizare al angajaţilor din sectorul public, în caz contrar fiind periclitat viitorul României.
Economica.net - mie, 02 nov. 2016, 17:30
Cioloş: Dacă transferăm în mod populist creşterea economică în creşterea salariilor, riscăm viitorul oamenilor şi al ţării

„Ideea de a mări salariile, de a transforma creşterea economică în creşterea salariilor este un lucru necesar, dar dacă asta se face populist şi electoralist, riscăm viitorul oamenilor şi al României”, a declarat Dacian Cioloş.

El a deplâns faptul că, în anii anteriori, majorările salariale s-au făcut doar procentual, în unele cazuri fiind afectată perspectiva de dezvoltare a României. „N-am tratat chestiunile disfuncţionalităţilor în abordările salariale, ci am mers doar cu creşteri procentuale”, a spus prim-ministrul.

Deputaţii comisiilor reunite de muncă şi buget au aprobat, luni, mai multe amendamente la Legea de adoptare a OUG 20/2016 care prevede mai multe majorări salariale pentru angajaţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, persoanele din învăţământ precum şi sporurile medicilor, deşi ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, şi reprezentantul Ministerului de Finanţe nu au fost de acord cu aceste majorări.

Potrivit amendamentelor adoptate de cele două comisii, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de de bază/salariilor funcţiei de bază/îndemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25 % faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2016.

Totodată, deputaţii au stabilit ca sporurile pentru cadrele medicale să fie calculate la baza salarială din anul respectiv, nu la nivelul din 2009.

Un alt amendament adoptat de cele două comisii se referă la un spor de 10-25% din salariul de bază proporţional cu timpul efectiv lucrat şi calculat în funcţie de numărul elevilor sau al studenţilor practicanţi pentru personalul didactic desemnat să conducă şi să realizeze practică pedagogică pentru pregătorea educatorilor şi învăţătorilor, institutorilor şi profesorilor.

De asemenea, se va acorda un spor de 7%, 10% şi 15% din salariul de bază pentru personalul didactic care asigură predarea simultană la două, trei sau patru clase de elevi.

Totodată, a fost aprobată o indemnizaţie de până la 20% din salariul de bază pentru personalul didactic calificat şi personalul didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, luni seară, că majorările salariale adopate în Comisiile de muncă şi buget din Camera Depuţilor la Legea de adoptare a OUG 20/2016 au doar „o miză electorală”, precizând că sunt doar „pomeni electorale care sunt promise fără niciun fel de resurse bugetare”.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...