Circuitul turistic Floreasca – Tei ar putea fi gata în şase luni

Lucrările de amenajare a circuitului turistic pe lacurile Floreasca şi Tei din Bucureşti ar putea fi terminate la sfârşitul acestui an, conform unui comunicat de presă transmis, vineri, de Primăria Capitalei, care enumeră problemele 'majore' care au dus la întârzierea acestui proiect.
Economica.net - vin, 14 iul. 2017, 08:41
Circuitul turistic Floreasca - Tei ar putea fi gata în şase luni

‘Primăria Capitalei a obţinut un nou aviz de la Agenţia Naţională Apele Romane, a fost emisă o nouă autorizaţie de construire, a fost încheiat un nou contract de proiectare pentru această lucrare. În acest moment s-a finalizat construcţia sălii multifuncţionale, s-a finalizat 90% din lucrările de îndiguire şi protejare maluri, s-au achiziţionat şi montat majoritatea pontoanelor, se lucrează la pistele ciclopietonale, se lucrează la amfiteatru, se lucrează la transbordare – noua soluţie pentru amenajarea circuitului dintre cele două lacuri’, a explicat primarul general, Gabriela Firea, potrivit comunicatului de presă.

Firea a adăugat că, în prezent, din graficul de execuţie prezentat de constructor şi aprobat de consultant, lucrările sunt finalizate în proporţie de 60%.

Potrivit comunicatului, lucrările au întârziat din cauza unor probleme ‘majore’ care au dus la prelungirea perioadei de implementare a acestui proiect până la data de 31 decembrie.

Astfel, proiectul tehnic predat de către ALPAB în anul 2011 a fost ‘incomplet şi fără detalii de execuţie’ care să permită constructorului să implementeze proiectul tehnic.

Alte cauze care au dus la întârzierea lucrărilor au fost întârzieri majore în atribuirea contractului de execuţie lucrări – operatorii economici participanţi contestând procedura de atribuire a contractului de execuţie, expirarea şi neconformitatea avizului de gospodărire emis de Administraţia Naţională Apele Române cu proiectul tehnic, imposibilitatea realizării obiectivului Ecluza inclus în proiect, din cauza lipsei detaliilor de execuţie, precum şi a necesităţii devierii reţelei de termoficare RADET.

Proiectul ‘Amenajarea circuitului turistic pe lacurile Floreasca şi Tei (şi zona adiacentă lor)’ a fost aprobat pentru finanţare din Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5, semnat între Municipiul Bucureşti, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti – Ilfov şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Valoarea totală a proiectului este de 88.355.487,98 lei, iar finanţarea nerambursabilă este de 23.519.736,61 lei.

Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă valorificarea în scop turistic a lacurilor Floreasca şi Tei cu zone adiacente, prin crearea unui circuit turistic.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană deblochează 3,3 miliarde de euro din împrumutul pentru înzestrarea militară a Ucrainei
Comisia Europeană deblochează 3,3 miliarde de euro din împrumutul pentru înzestrarea militară a Ucrainei
Comisia Europeană va vira vineri alte 3,3 miliarde de euro Ucrainei pentru achiziţionarea de echipamente de apărare, în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru sprijinirea acestei......
România are nevoie de un plan de țară pentru piața de capital. Vrem doar o piață care să reflecte economia sau una care să contribuie activ la dezvoltarea ei?
România are nevoie de un plan de țară pentru piața de capital. Vrem doar o piață care să reflecte economia sau una ...
Piața de capital traversează o perioadă în care rolul său în economie devine mai important decât oricând. Nu mai ...
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
533 de întreprinderi publice nu au depus la timp situaţiile financiare aferente anului precedent, anunță Guvernul
Un număr de 533 de întreprinderi publice, reprezentând 28,5% din total, nu au depus la timp situaţiile financiare aferente ...
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Energiei a efectuat de la începutul lui 2026 plăți de peste 332 de milioane de euro pentru proiecte finanțate ...
Ministerul Energiei a efectuat, în 2026, plăţi de peste 332,32 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor finanţate ...