CNADNR e nemulţumită de stadiul reparaţiilor porţiunii DN18 Moisei-Borşa

Directorul CNADNR, Narcis Neaga, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă la Baia Mare, că este nemulţumit de modul cum firmele Shapir Structures şi Aktor execută o parte din reparaţiile contractate pe o porţiune a DN 18, între localităţile Moisei şi Borşa, afirmând că e posibilă chiar rezilierea contractelor.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 16:46
CNADNR e nemulţumită de stadiul reparaţiilor porţiunii DN18 Moisei-Borşa

Lucrările de reparaţie a DN 18 au fost atribuite de CNADNR prin licitaţie unor firme din România, Grecia şi Israel, iar directorul Narcis Neaga şi-a declarat surprinderea că firma românească a executat lucrările în procent de 100%, în timp ce firma grecească Aktor şi cea israeliană Shapir n-au reuşit se respecte decât procente scăzute din contract.

‘Condiţiile de contractare au fost identice pentru cele trei firme, în schimb firmele străine au tergiversat executarea lucrărilor de reparaţie, motivul invocat fiind lipsa fondurilor de bugetare a lucrărilor din portofoliul respectivelor firme. Toate lucrările contractate şi executate se plătesc de către beneficiar conform clauzelor finanţatorului după recepţionarea lucrărilor. Surpriza a venit din partea firmei române care a executat ireproşabil în termenele prevăzute, în timp ce firmele străine dădeau semne că încearcă amânarea lucrărilor din lipsa banilor’ a declarat directorul CNADNR.

Directorul CNADNR apreciază că o parte din vină o are şi compania de consultanţă angajată de compania de Israel, care n-a apreciat evaluat corect dimensiunea lucrării a DN 18 spre Borşa.

‘Firma Shapir a executat multe lucrări de calitate în România, însă din momentul în care am descoperit că există probleme ne-am dat seama că firma de consultanţă a făcut greşeli. Plus că au încercat să forţeze CNADNR ducând discuţia spre alte lucrări mai vechi care n-ar fi fost onorate, lucru total neadevărat. Shapir, dar şi Aktor se află în discuţii avansate cu o bancă din România pentru obţinerea unor credite care să le permită finalizarea lucrărilor. Noi am solicitat şi o întâlnire cu top-managementul firmei din Israel pentru a lămuri lucrurile. În cazul care nu ajungem la o înţelegere, vom fi nevoiţi să reziliem contractul, deşi încercăm să evităm acest lucru’ a spus Narcis Neaga.

Acesta a mai precizat că lucrătorii firmei Shapir au creat disconfort şi au periclitat siguranţa traficului rutier pe DN 18 între localităţile Moisei şi Borşa, săpând intenţionat şanţuri şi taluzuri nemotivat după care au retras utilajele din şantier.

Neaga a subliniat că în cazul care se ajunge la o înţelegere cu reprezentanţii celor două firme, reparaţia integrală a DN 18 în judeţul Maramureş ar putea fi terminată în primăvara anului 2015. El a mai spus că va delega o echipă a companiei pentru a verifica zilnic stadiul de execuţie a lucrărilor

De asemenea, prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian şi vicepreşedintele CJ Maramureş, Gabriel Zetea au menţionat că reparaţia DN 18 este vitală pentru judeţ.

 

Te-ar mai putea interesa și
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează o creștere anuală de peste 20%, arată Uptime Institute Capacity Trends......
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, ...
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...