Codul fiscal şi Alzheimerul adepţilor statului minimal

Aşa cum am mai scris, masiva relaxare fiscală cuprinsă în actul normativ în cauză are puţin spre deloc legătură cu necesităţile economiei. Ea este evident prociclică pentru că intervine într-un moment în care economia creşte în ritm înalt, la fel ca şi consumul. Dar aici nu este vorba despre ciclul economic, ci despre cel electoral. Puţină istorie nu strică, mai ales că e recentă şi trebuie să ştim despre ce discutăm.

„Ideea” relaxării masive a survenit imediat după deraierea de facto a acordului cu FMI şi Comisia Europeană, când Puterea a avansat perspectiva ca România să devină peste noapte, citez, ţara cu cele mai mici impozite şi taxe din UE şi salarii de 5-10 ori mai mari în 2019. Să trecem peste faptul că, acum, personajul cu pricina şi autor de seamă al proiectului CF nu mai poate face declaraţii decât cu voie de la Poliţie şi să vedem consecinţele în plan politic al demersului. Imediat după, Opoziţia a acuzat că „i s-a furat ideea” şi a venit cu nişte propuneri şi mai jucăuşe.

La concurenţă, după ce a făcut praf reducerea de TVA la 20% ca iresponsabilă şi nesustenabilă opoziţia vine cu propunerea ca aceasta să scadă la 19% de la 1 ianuarie 2016…Plus o înăsprire grabnică a impozitării muncii din cauza vitezei. Cum însă promovarea proiectului de Cod Fiscal a revenit totuşi, prin forţa împrejurărilor, coaliţiei majoritare, ceea ce a urmat a fost manifestarea efectului de turmă soldat cu aprobarea în unanimitate a Codului Fiscal şi de către Opoziţie.

Şapte ani de criză şi un împrumut masiv contractat şi achitat de România, sacrificiile şi politicile destinate ajustării macoeconomice şi soldate în final cu o situaţie stabilă, chiar de invidiat, sunt pe cale să fie aruncate la gunoi. Cu toate acestea şi în ciuda avertismentelor publice venite dinspre Comisia Europeană, Consiliul Fiscal, Banca Naţională a României şi, recent, dinspre FMI, sunt încă o grămadă de analişti care ne fac teoria chibritului despre cum trebuie să fie statul mic şi lăsată piaţa sa regleze ea lucrurile.Aceeaşi piaţă care, de bine ce le-a reglat, a aruncat mapamondul în cea mai gravă criză financiară a timpurilor noastre?

Cea care a declanşat criza datoriilor suverane din Uniunea Europeană şi ne-a aruncat pe toţi în recesiune? OK…Putem să trecem cu înţelegere peste aceste manifestări de Alzheimer şi să lăsăm poeţii macroeconomiei să bată câmpii cu graţie în susţineri aşa zis academice? Răspunsul este da, putem, dar este imprudent să lăsăm să răzbată în opinia publică impresia că acest Cod Fiscal este altceva decât un şoc major adresat unei economii care în acest moment la nivel de indicatori macro arată excelent.

Codul Fiscal urmează, aşa cum este şi firesc, să fie reexaminat. Înaintea acestui demers trebuie cel puţin enumerate o parte din stricăciunile ce pot fi produse dacă lipsa de responsabilitate la nivel politic se menţine:

1. Se încalcă tratate internaţionale la care România este parte şi legea responsabilităţii fiscale;

2. Se strică intenţionat şi nenecesar imaginea ţării în faţa creditorilor externi şi subsecvent se majorează CDS respectiv se subminează capacitatea de finanţare a economiei

3. Se accentuează cererea agregată aflată şi-aşa în creştere rapidă cu efecte viitoare în deteriorarea contului curent şi în reinflamarea creşterii preţurilor.

4. Se complică deciziile de politică monetară care vor trebui să devină, în măsura posibilităţilor, contraciclice.

5.Se amână pe termen nedefinit reducerea rezervelor minime obligatorii la lei şi valută, necesară pentru aducerea acestora la niveluri europene şi în perspectiva adoptării euro.

6.Se încarcă viitorul guvern, oricare ar fi acela, cu probleme de finanţare a deficitelor în condiţiile în care este de aşteptat ca finanţarea facilă de pe pieţele financiare internaţionale să înceteze odată cu reversarea politicilor de tip QE.

7. Se reia politica păcătoasă a dezvoltării pe datorie după care putem repeta ciclul reversării măsurilor actuale, respectiv să crească din nou taxe principale.
Nu avem cum să ştim, în acest moment dacă politicienii noştri, în faţa argumentelor valide oferite pe toate căile instituţionale privind riscurile majore pe care le implică legea în dezbatere, vor lua decizia raţională de a nu strica cea ce s-a obţinut cu sacrificii enorme. Istoria ne dă şanse mici…Dar repetarea acestui tip de situaţie, în care, în ultimul an de mandat se distrug cu nonşalanţă echilibrele macroecononice reparate în primii trei, trebuie cumva să înceteze. Poate limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar ar fi o soluţie.

Daniel Oanţă este consultant strategie la Banca Naţională a României.

*acest articol reprezintă o opinie personală, nu punctul de vedere al BNR şi nici al economica.net