Comisia Europeană cere României să aplice reglementările UE în materie de audit

Comisia Europeană (CE) a cerut României şi altor state membre să aplice reglementările UE în materie de audit, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - mie, 15 feb. 2017, 13:24
Comisia Europeană cere României să aplice reglementările UE în materie de audit

Comisia Europeană a cerut miercuri României, Croaţiei, Ciprului, Estoniei, Poloniei şi Sloveniei să implementeze integral noile reglementări ale Uniunii Europene privind auditul. Directiva privind auditul (Directiva 2014/56/UE privind auditul legal al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare consolidate) stabileşte condiţiile pentru autorizarea şi înregistrarea persoanelor care efectuează audituri statutare. De asemenea stabileşte normele aplicabile persoanelor respective în ceea ce priveşte independenţa, obiectivitatea şi etica profesională, precum şi cadrul pentru supravegherea lor publică. Prin modificarea Directivei privind auditul (Directiva 2006/43/CE), noile reglementări permit o transparenţă şi o predictibilitate mai ridicată a cerinţelor aplicabile persoanelor care efectuează audituri.

‘Modificările îmbunătăţesc şi mai mult independenţa şi obiectivitatea activităţii persoanelor care efectuează audituri. Statele membre trebuiau să transpună aceste norme în legislaţia naţională până la data de 17 iunie 2016. Având în vedere că nu au respectat termenul-limită iniţial, aceste şase state membre au primit scrisori de somaţie la sfârşitul lunii iulie 2016. Aceste state membre au răspuns la aceste scrisori şi s-au angajat să adopte rapid noua legislaţie. Deoarece nu au reuşit să facă acest lucru, solicitarea de astăzi ia forma unui aviz motivat. Dacă România, Croaţia, Cipru, Estonia, Polonia şi Slovenia nu iau măsuri în termen de două luni, aceste cazuri pot fi sesizate Curţii Europene de Justiţie’, se menţionează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției de turism
tbi bank încheie un parteneriat cu Karpaten Turism, prin care oferă soluții de finanțare a vacanțelor clienților agenției ...
tbi bank anunță că își consolidează prezența în zona finanțărilor pentru servicii de travel printr-un nou parteneriat cu Karpaten Turism, una dintre cele mai importante agenții de turism......
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Șefii UEFA și CONCACAF cer o analiză independentă a rezervelor financiare ale FIFA
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele CONCACAF, Victor Montagliani, au solicitat o analiză independentă ...
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest moment
Nicuşor Dan, despre nominalizarea lui Siegfried Mureșan: Am ales persoana care are cele mai multe voturi în spate la acest ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat vineri că Siegfried Mureşan este "persoana care are cele mai multe voturi în spate ...
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la  Hawk Infinity
Compania IT maghiară Dorsum, prezentă și în România, a fost cumpărată de norvegienii de la Hawk Infinity
Furnizorul de soluții software B2B pentru sectorul investițiilor Dorsum Ltd. anunță că a fost cumpărat de către Hawk ...