Controale ANAF – Care sunt persoanele pe „lista roşie” de la Fisc (anunţ oficial)

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) se va concentra în perioada următoare asupra persoanelor cu avere şi venituri nedeclarate, iar controalele în această zonă vor creşte, a transmis, marţi, preşedintele instituţiei, Adrian Nica.
AGERPRES - mar, 12 mai 2026, 13:57
Controale ANAF - Care sunt persoanele pe

„Cred că eforturile pe care le facem şi concentrarea în perioada următoare pe persoane cu avere versus venituri nedeclarate o să crească. O să intensificăm şi mai mult controalele în zona asta. Să vă dau un exemplu banal la care ANAF a ajuns în această perioadă şi l-am şi prezentat pe pagină. Urmărind o achiziţie de maşini, colegii noştri au văzut că un cetăţean şi-a cumpărat un Ferrari, evident pe firmă. Firma era de salubritate. Şi după aceea au continuat controlul şi, uite aşa, evaziune fiscală – 18 milioane (de lei – n. r.). Probabil o să vindem un Ferrari în următoarea perioadă, aşa că puteţi să strângeţi bani să vă cumpăraţi”, a afirmat Nica, scrie Agerpres.

El şi-a exprimat speranţa că ANAF va beneficia de noi instrumente de control „în zona persoanelor fizice”.

„Vom monitoriza apoi şi sper să convingem puterea politică să acorde ANAF noi instrumente în zona persoanelor fizice. O să vă dau exemplul unui celebru fotbalist român – nu o să-i spun numele – care mi-a povestit o scenă simplă. Odată ajuns în Italia, primul lucru şi-a cumpărat un Aston Martin. De ce? Când eşti tânăr, vrei un Aston Martin. A ieşit de trei ori pe stradă. De trei ori l-a oprit garda de finanţe. De ce l-a oprit? Să vadă dacă are veniturile aferente. A dat buletinul, au văzut că are veniturile aferente, l-au lăsat să plece. Cred că şi Antifrauda trebuie în curând să facă asta. Dacă nu vom avea astfel de măsuri dure, nu putem înainta”, a susţinut şeful ANAF.

Preşedintele ANAF, Adrian Nica, a participat, marţi, la evenimentul de lansare oficială a IFA România, care a avut loc în prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor publice, experţi fiscali, antreprenori, economişti, consultanţi şi lideri din mediul de afaceri. IFA România este afiliată la International Fiscal Association (IFA Global), una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale dedicate fiscalităţii, cu sediul în Olanda.

IFA România îşi propune să devină o platformă independentă şi neutră de dialog între autorităţi, mediul academic, consultanţi fiscali, avocaţi, economişti, reprezentanţi ai companiilor şi specialişti din domeniul fiscalităţii internaţionale, într-un context economic şi fiscal aflat într-o continuă transformare.

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...