Corina Creţu: Suntem pe cale de a ridica condiţionalităţile ex-ante pe Sănătate

Condiţionalităţile ex-ante pe Sănătate sunt pe cale să fie ridicate, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, comisarul european pentru Politici regionale, Corina Creţu, după întâlnirea cu ministrul Florian Bodog.
Economica.net - J, 16 mart. 2017, 15:56

‘Practic am vorbit de condiţionalităţile ex-ante. Ieri am fost puţin mai drastică şi mai dură în sensul că am spus că este o condiţionalitate în pericol. Am aflat şi de la serviciile mele şi de la minister că au fost trimise documentele care sunt acum spre examinare şi suntem pe cale de a ridica condiţionalităţile ex-ante legate de Sănătate. Deci, am primit o versiune a unei foi de parcurs, o hartă a nevoilor sanitare, dar, sigur, urmează acum consultările inter-servicii. În orice caz, paşii cei mai importanţi au fost făcuţi şi, practic, pentru noi, condiţionalitatea pe Sănătate nu mai este o condiţionalitate de mare risc’, a afirmat comisarul european, care se află într-o vizită la Bucureşti.

Corina Creţu a amintit că, prin Programul Operaţional Regional, România are alocate deja 400 de milioane de euro pentru Sănătate, din această sumă 150 de milioane fiind antamate pentru construcţia a trei spitale regionale.

‘Avem o parte deja alocată, potrivit Programului Operaţional Regional, o importantă sumă de bani – aproape 400 de milioane de euro disponibilă pentru sectorul Sănătăţii în România şi din punctul nostru de vedere aceşti bani trebuie utilizaţi în timp util şi într-un mod cât mai eficient. Din această sumă, 150 de milioane sunt deja antamate pentru cele trei spitale regionale. Sunt bucuroasă că s-au stabilit deja locaţiile pentru cele trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova. Am salutat faptul că vom avea garanţia unor proiecte şi studii de fezabilitate de calitate din partea BEI, după care vor urma licitaţiile şi sperăm noi ca undeva în anul 2018 să înceapă construcţia propriu-zisă’, a afirmat Creţu.

Ea a spus că mai sunt la dispoziţie bani pentru renovări şi reamenajări de unităţi medicale.

‘Am aflat, de asemenea, că printre cele 280 de unităţi sanitare pentru care mai există bani la dispoziţie, pentru că aşa cum spuneam 150 de milioane sunt antamaţi pentru cele trei spitale regionale, restul banilor sunt pentru renovări şi reamenajări pentru 280 de unităţi. S-a vorbit de 42 de spitale judeţene pentru a fi reabilitate şi extinse. De asemenea, din punctul meu de vedere, mă interesează să îi ajutăm pe cei săraci, pe cei dezavantajaţi, pe cei aflaţi în zonele rurale să aibă acces direct la servicii de sănătate de calitate. Din acest punct de vedere, vom analiza harta nevoilor sociale să vedem unde, cum, cât vom investi în perioada următoare’, a explicat comisarul european.

Te-ar mai putea interesa și
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Ce lucrări de întreținere sunt recomandate înainte de caniculă
Vara poate fi plăcută atunci când locuința este pregătită din timp, însă perioadele de caniculă aduc și disconfort, consum mai mare de energie și mici situații care devin greu de......
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Selina Grup anunță că lucrează cu 700 de oameni pe lotul Chiribiș – Biharia
Grupul Selina, controlat de omul de afaceri Beniamin Rus, prezintă joi imagini cu lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada ...
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung România anunță schimbări ale regulilor în service
Samsung Electronics România anunță că aduce schimbări ale regulilor în service pentru clienții care aleg dispozitivele ...
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date Eurostat
România, Ungaria, Bulgaria, cele mai rapide creşteri a preţului de construcţie al clădirilor rezidenţiale – date ...
Preţul de construcţie al clădirilor rezidenţiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 şi 2025, ...