Creștere rapidă a prețurilor la carburanți, în România și în Europa. Motivul principal

Carburanții se scumpesc rapid nu doar în România, ci în toată Europa, ca urmare a creșterii cotațiilor internaționale, mai ales la motorină.
Mihai Nicuţ - J, 03 aug. 2023, 17:41
Creștere rapidă a prețurilor la carburanți, în România și în Europa. Motivul principal

În ultima parte a lunii iulie și primele zile din august, consumatorii români au putut observa o creștere rapidă – scumpiri mici, dar dese – a prețuilor la carburanți în benzinării. Astfel, în doar zece zile, prețurile la carburanți au crescut în România în șase rânduri, cumulând o creștere de până la 29 de bani pe litru – ultima scumpire a fost chiar azi, 3 august.

Situația nu a apărut doar în România și este suficient să facem o comparație între prețurile medii din Europa. Astfel, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețurilor la carburanți din Uniunea Europeană, în data de 31 august prețul mediu ponderat al benzinei în UE era de aproximativ 1,8 euro pe litru, iar cel al motorinei de 1,64 de euro pe litru. Cu doar o săptămână în urmă, la 24 iulie, prețul mediu ponderat al benzinei era de circa 1,75 de euro pe litru, iar cel al motorinei de circa 1,6 euro pe litru.

Așadar, o scumpire medie de până la cinci eurocenți (echivalentul a 25 de bani) pe litru, în doar o săptămână, fără a lua în calcul și creșterile de după data de 1 august – le vom vedea când Oil Bulletin va publica următorul set de date.

În euro, la 31 iulie, cu nivelul de 1,358 de euro pe litrul, România era a treia cea mai ieftină piață de benzină din Europa, după Bulgaria și Malta, și, cu cei 1,355 de euro pe litru la motorină, eram, la, fel, a treia cea mai ieftină țară, tot după Bulgaria și Malta.

De ce se scumpesc carburanții peste tot

Cauza principală este creșterea cotațiilor la produsele petroliere. Astfel, potrivit datelor din piață, cotația motorinei cu livrare în zona mediteraneeană a crescut cu 97 de dolari pe tonă doar în săptămâna 25 iulie-1 august ajungând la 904 dolari pe tonă, în timp ce, în același interval de timp, cotațiile pentru motorina cu livrare în nordul Europei a crescut cu 103 dolari pe tonă până la 926 de dolari.

În medie, cotația motorinei a crescut cu 20 de dolari pe tonă în fiecare zi în perioada 25 iulie-1 august, situație care nu avea cum să nu se reflecte în prețurile retail de pe tot continentul – vorbim despre motorină pentru că este, încă, cel mai consumat carburant în România. La benzină, cotațiile au crescut până la finalul lui iulie, dar în prima zi din august am avut o scădere care a dus înapoi prețul la 945 de dolari pe tonă, dar nu trebuie să uităm totuși că, la începutul lunii iulie, cotația pentru zona mediteraneeană era de circa 820 de dolari pe tonă.

Amintim că, până ieri, prețurile țițeiului au crescut semnificativ, depâșind nivelul de 85 de dolari pe baril pentru Brent, țițeiul de referință pentru Europa, și doar știrea că agenția de rating Fitch a retrogradat economia americană de la cel mai mare nivel, „AAA” la „AA+”, a mai eliberat, temporar, din presiune, astfel că aseară cotația scăzuse la 83 de dolari – nu știm încă dacă tendința se va menține.

Datele de la American Petroleum Institute publicate la 1 august arătau că stocurile de petrol din SUA au scăzut cu 15,4 milioane de barili săptămâna trecută. Dacă aceste date vor fi confirmate de cifrele oficiale ale Ministerului Energiei, ar fi o scădere săptămânală record din 1982 încoace.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump vorbeşte despre un război de „patru săptămâni” în Iran. Nu exclude alte pierderi americane
Trump vorbeşte despre un război de „patru săptămâni” în Iran. Nu exclude alte pierderi americane
Preşedintele american Donald Trump, vorbind cu mai multe media duminică, a descris o operaţiune "de patru săptămâni" în Iran, a menţionat moartea a "48 de lideri iranieni" şi a avertizat că......
Război Iran – Israelul loveşte din nou Teheranul. Hezbollah se implică – Ce ştim după trei zile de război – Principalele evenimente
Război Iran – Israelul loveşte din nou Teheranul. Hezbollah se implică – Ce ştim după trei zile de război ...
În cea de-a treia zi a operaţiunii militare americano-israeliane împotriva Iranului, armata israeliană a continuat luni ...
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România
Travelxp 4K se lansează în rețeaua iNES GROUP, aducând conținut premium de travel în format 4K pe piața din România
iNES GROUP anunță lansarea canalului Travelxp 4K în grila sa de programe, extinzând oferta de televiziune 4K disponibilă ...
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Monitorul care reduce costurile IT în birourile hibride: Lenovo ThinkVision T27QD-4v
Aproape jumătate din companii consideră că dispozitivele cu AI sporesc productivitatea angajaților, iar 90% dintre acestea ...