Creșterea ROBOR scumpește rata creditului ipotecar cu minimum 200 de lei

Conform calculelor făcute de băncile comerciale, rata creditelor ipotecare cu dobânda în lei variabilă, legată de indicatorul ROBOR, va cunoaște o creștere de 200-300 de lei în următoarea perioadă. Creditele cu dobânda legată de IRCC vor avea parte de scumpiri începând cu luna septembrie.
Gabriela Ţinteanu - J, 08 mai 2025, 16:07
Creșterea ROBOR scumpește rata creditului ipotecar cu minimum 200 de lei

ROBOR la trei luni a crescut la 7,25%, faţă de 6,47%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai mare valoare din 26 ianuarie 2023 încoace, conform datelor BNR anunţate azi, 7 mai 2025.

ROBOR la şase luni a crescut până la 7,31%, faţă de 6,53%, nivelul din şedinţa precedentă, şi a atins cel mai mare nivel din 3 martie 2023.

La data de 2 mai 2025, înainte de turul 1 al alegerilor prezidenţiale, ROBOR la trei luni era cotat la 5,90, iar ROBOR la şase luni se afla la nivelul de 5,99.

Toate aceste majorări ale ROBOR la trei și șase luni vor fi vizibile cel mai devreme la 30 mai, iar grosul va veni la 30 iunie. La ora actuală, creditele ipotecare în lei de dinainte de 1 mai 2019 au dobânzile legate de ROBOR și toate creditele în lei contractate de companiile, firmele, IMM-urile care se împrumută în lei pentru investiții sau capital de lucru.

Conform analizelor făcute de băncile comerciale pentru Economica.net, ratele creditelor ipotecare cu dobânda în lei, în funcție de scadența la care au legată dobânda, ROBOR la 3 luni sau ROBOR la 6 luni, ratele unui credit ipotecar pe 25 de ani de 300.000 de lei crește de la 2.395 lei la 2.621 lei sau chiar 2.673 lei pentru ROBOR de 7,25%.

În cazul ROBOR la 6 luni implicat în compunerea dobânzii, rata creste cu 205 lei în cazul unui ROBOR de 7% și cu 270 de lei în cazul unui ROBOR de 7,31%.

Trebuie să menționăm că există o preferință clară a clienților pentru creditele ipotecare cu dobândă fixă, aceștia obținând  predictibilitate financiară și protecție împotriva fluctuațiilor pieței.

Alegerea unei dobânzi fixe le permite să plătească aceeași rată lunară pe o perioadă determinată sau chiar pe întreaga durată a creditului, în funcție de oferta băncii. Astfel, dacă dobânzile de referință cresc, rata lor rămâne neschimbată, protejându-i de costuri suplimentare.

Reprezentanții Mr. Finance arată că ”ROBOR 3M este 7,25% astazi, 8 mai 2025,  ROBOR 6M este 7,31%. La inceputul lunii mai era in jur de 5,99%. La un calcul simplu, persoanele cu credite ipotecare cu dobanzi variabile vor avea de suferit”, spune Ion Soltinschi, consultant și planificator financiar www.mrfinance.ro.

Pentru un credit ipotecar de 350.000 lei, pe 30 de ani, rata era 2.550 lei, arată acesta. Acum, pentru acelasi credit, rata va creste la 2. 879 lei. ”Adevarul este că nu sunt foarte multe persoane fizice care să aibă credite cu ROBOR. Începând cu 2019 IRCC este indicele după care se calculează dobânda la creditele consumatorilor”, spune Soltinschi.

Vor fi, insa afectate persoanele juridice. Pe lângă asta, să nu uităm că există o corelație directă între ROBOR și IRCC, care a crescut până la 6,21% astăzi. Este un apel pentru persoanele care au credite în euro sau în lei cu dobanzi variabile, să facă refinanțări la dobânzi fixe. IRCC a crescut la 6,21% ca medie zilnică, dar el (sau media la care va ajunge până atunci) va fi aplicat din 30 septembrie 2025.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...