Creșterea vitezei maxime de circulație pe drumurile expres din România la 120 km/oră, aprobată în Camera Deputaților – Drulă

Miercuri, 13 aprilie, a fost votată în Camera Deputaților legea prin care viteza maximă de circulație pe drumurile expres din România va fi de 120 km/h (față de 100 km/h, în prezent), potrivit lui Cătălin Drulă, președintele Comisiei de Transporturi și inițiator al legii.
Ion Dobreanu - mie, 13 apr. 2022, 13:00
Creșterea vitezei maxime de circulație pe drumurile expres din România la 120 km/oră, aprobată în Camera Deputaților - Drulă

„Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18 km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș”, a scris Drulă pe pagina proprie de Facebook.

El a adăugat că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi.

„Diferențele de construcție dintre un drum expres și o autostradă sunt minore, iar viteza de proiectare a unui DX este chiar 120 km/h. Ambele au 4 benzi de circulație, sensuri separate fizic cu parapete, garduri de protecție și noduri denivelate. Legea merge la promulgare de către președinte, iar acest ultim pas trebuie făcut fără întârziere, așa încât să se întâmple înaintea inaugurării DEx12 de săptămâna viitoare”, a conchis Drulă.

Grupul UMB a cerut recepția primilor 18,5 kilometri din Drumul Expres Craiova – Pitești, a declarat la sfârșitul lunii martie ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Astfel, urmează să fie deschis circulației lotul 1 al tronsonului 2, ce va avea rol de variantă ocolitoare a Balșului, înainte de sărbătorile pascale din 24 aprilie, potrivit estimărilor oficiale.

Potrivit lui Grindeanu, după deschiderea circulației rutiere, accesul pe acest lot se va face astfel:

– pe relația Pitești – Craiova, accesul se va face prin sensul giratoriu construit pe DN 65, spre localitatea Piatra Olt.

Drumul Expres Craiova – Pitești, cunoscut ca Autostrada Ford, va avea la final o lungime de aproximativ 121 km, 4 benzi de circulație ( 2 benzi pe sens) și va asigura o conexiune corespunzătoare a zonei de Sud – Vest a României la Coridorul IV Pan European

CITEȘTE ȘI „Autostrada Ford”: În 2024 se va putea circula integral pe cei 121 de km ai primului drum expres din România – șeful CNAIR

Te-ar mai putea interesa și
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Rusia avertizează: Polonia „ar înceta să existe în două sau trei zile” în cazul unui atac împotriva Rusiei
Polonia ar înceta să existe "în două sau trei zile" în cazul unui atac împotriva Rusiei, a avertizat marţi Nikolai Patruşev, consilier al Kremlinului, în urma unor declaraţii ale......
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Războiul comercial SUA-Canada – O nouă taxă vamală de 50% asupra unor produse canadiene
Statele Unite au crescut marţi taxele vamale pentru o serie de produse importate din Canada, la o săptămână după ce ...
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente IT ultra-securizate
Compania românească BlueSpace Technology dă o nouă lovitură în SUA: Contract de 2,3 milioane de euro pentru echipamente ...
BlueSpace Technology, unul dintre producătorii români de tehnologii pentru apărare, a încheiat un contract cu americanii ...
De ce protestează oierii români acum. Exporturile sunt oprite din cauza bolilor și sunt omorâte și din animalele sănătoase
De ce protestează oierii români acum. Exporturile sunt oprite din cauza bolilor și sunt omorâte și din animalele sănătoase
Dacă în luna mai primele 4.000 de oi din România zburau către Algeria, după ce în 2025 exporturile către această ...