Creţu: Aproape 800 de milioane de euro din fonduri UE au fost alocate României pentru modernizarea administraţiei publice

Aproape 800 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene (UE) au fost alocate României pentru reforma şi modernizarea administraţiei publice, în perioada 2014 - 2020, a afirmat, marţi, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu ministrul român al Finanţelor, Anca Dragu, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, notează Agerpres.
Economica.net - mar, 24 mai 2016, 15:01
Creţu: Aproape 800 de milioane de euro din fonduri UE au fost alocate României pentru modernizarea administraţiei publice

‘Fondurile structurale şi de investiţii europene reprezintă o mare parte din bugetul total disponibil pentru investiţii publice, iar întărirea capacităţii administrative în ceea ce priveşte gestionarea acestor fonduri va genera investiţii mai eficiente şi cu impact mai mare. În 2014 – 2020, aproape 800 de milioane de euro din fonduri UE au fost alocate României pentru reforma şi modernizarea administraţiei publice’, a susţinut Creţu.

Potrivit unui comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, cei doi oficiali au discutat, în principal, despre consolidarea capacităţii administrative în România şi modul în care CE poate să sprijine autorităţile române în acest demers.

‘Comisarul european a încurajat partea română să utilizeze instrumentul ‘Peer to Peer’, prin care funcţionari publici din diferite state membre ale Uniunii Europene pot să ofere consiliere şi pot să împărtăşească din experienţa lor, în ceea ce priveşte implementarea proiectelor cu fonduri europene, colegilor din alte ţări. În urma întâlnirii de astăzi, cei doi oficiali au convenit că este nevoie de eforturi susţinute din partea autorităţilor române pentru a îmbunătăţi situaţia în privinţa utilizării fondurilor europene. Corina Creţu a reamintit că, dincolo de asigurarea cofinanţării naţionale pentru programele operaţionale în cadrul exerciţiului bugetar 2014 – 2020, România trebuie să pregătească proiecte noi şi mature, care să aibă impact real asupra vieţii oamenilor’, se notează în comunicatul citat.

Totodată, Corina Creţu a încurajat partea română să folosească şi alte instrumente financiare, tocmai pentru ca investiţiile publice să aibă efect de multiplicare în economie.

În acest sens, comisarul european pentru politică regională a precizat că şi România poate să apeleze cu încredere la expertiza DG Regio pentru folosirea complementară a finanţărilor prin Fondurile structurale şi de investiţii europene şi Fondul european de investiţii strategice, ca parte a Planului de investiţii pentru Europa.

Te-ar mai putea interesa și
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței spre Marea Roșie a fost avariată în urma unui atac
Aramco își oprește livrările de petrol către mai multe rafinării europene, după ce o conductă care transporta țiței ...
Saudi Aramco a informat cel puţin două rafinării europene că nu vor primi petrol în luna octombrie, după atacul asupra conductei strategice care transportă ţiţei din estul Arabiei Saudite......
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Poliția Română anunță ca a confiscat peste 65 de milioane de țigarete și 9,7 tone de tutun în primele opt luni din 2026
Peste 65 de milioane de ţigarete şi aproximativ 9,7 tone de tutun au fost descoperite şi indisponibilizate de poliţişti, ...
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
CNAB organizează o licitație pentru cumpărarea unui remorcher electric destinat avioanelor de până în 100 de tone
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) intenţionează să achiziţioneze, din fonduri proprii, un remorcher ...
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la un pas de pragul de 11 lei litrul
Câteva dintre lanțurile mari de distribuție de carburanți au scucmpit din nou motorina azi. Mai sunt doar 7 bani până ...