Cristian Ghinea – numit consilier de stat pe afaceri europene la Cancelaria primului-ministru

Decizia premierului Dacian Cioloş privind numirea lui Cristian Ghinea în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, cu atribuţii în domeniul afacerilor europene, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 04 dec. 2015, 19:24
Cristian Ghinea - numit consilier de stat pe afaceri europene la Cancelaria primului-ministru

‘În temeiul art.15 lit. c) şi al art.19 din legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie: începând cu intrarea în vigoare a prezentei decizii, domnul Cristian Ghinea se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului-ministru, cu atribuţii în domeniul afacerilor europene’, se menţionează în Monitorul Oficial.

Cristian Ghinea este membru în consiliul director al Centrului Român de Politici Europene (CRPE).

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina – Zelenski consideră „periculoase” noile cerinţe ale lui Putin privind securitatea europeană
Ucraina - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE şi NATO reprezintă singura "securitate reală" pentru Europa şi că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de......
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul ...
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...