Daea: România îşi propune ca până în 2020 să extindă sistemul antigrindină existent

România îşi propune ca până în 2020 să extindă sistemul antigrindină existent astfel încât să poată deservi toată suprafaţa agricola a ţării, a anunţat miercuri, la Buzău,ministrul Agriculturii Petre Daea, după a fost întrebat dacă producătorii agricoli mai au vreo speranţă pentru construirea canalului Siret-Bărăgan, proiect început în urmă cu mai mulţi ani dar abandonat, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 04 oct. 2017, 16:25
Daea: România îşi propune ca până în 2020 să extindă sistemul antigrindină existent

Daea a declarat că România nu poate lua în calcul la acest moment construirea canalului de irigaţii Siret-Bărăgan pentru că acesta are costuri enorme care se ridică la peste 5,5 miliarde de euro, scrie News.ro.

„În această perioadă nu putem aborda obiectivul canalului de irigaţii Siret-Bărăgan pentru că este un obiectiv foarte costisitor, peste 5,5 miliarde de euro şi investiţile acestea nu se fac de pe o zi pe alta mai ales ca el trebuie cântărit din punct de vedere tehnic pentru că acum este altă structură a proprietăţii decât când a fost proiectat”, a spus ministrul Daea la Buzău.

În schimb, ministrul Agriculturii a explicat că ministerul pe care il conduce are in plan extinderea sistemului antigrindină prin înfiinţarea de noi staţii.

„Aş vrea să vă spun că în preocuparea noastră avem în vedere să extindem în toată ţara sistemul de combatere a grindinei ca să putem proteja cât mai multe suprafeţe de acest factor care poate distruge în câteva momente munca de un an sau de ma multi ani. Am făcut eforturi mari în acest an şi ne bucurăm că am reuşit să ne realizam programul. Am realizat 15 noi puncte de lansare, până în primăvară vom mai realiza până la sfârşitul anului alte 26 de puncte de lansare astfel încât să avem 60 de puncte de lansare la începutul anului agricol. În programul pentru anul viitor ne-am prins în schiţa de buget realizarea a încă 65 de puncte de lansare să ajungem la 125 de puncte de lansare în Romania pentru protejarea a peste 1,5 milioane de hectare. Ulterior , în următoarea perioadă să putem acoperi întreaga suprafaţă a ţării cu puncte de lansare dar şi cu soluţii alternative pentru a putea face faţă fenomenelor naturale extreme”, a declarat Petre Daea.

Te-ar mai putea interesa și
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Probleme la vârful Grup Șerban Holding. Interagroaliment, care a concediat recent 26 de angajați, și-a cerut insolvența
Interagroaliment, una din principalele firme ale Grup Șerban Holding, a cerut intrarea in insolvență, a anunțat compania pe Bursa de la București. Compania a disponibilizat 81 de angajați luna......
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea: Lumea este devastată de o mână de tirani
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi la reconciliere cu prilejul unei vizite în Camerun, în contextul în care în multe ...
Fost director din cadrul MIPE, condamnat definitiv pentru că cerea procente din salariile subordonațiilor
Fost director din cadrul MIPE, condamnat definitiv pentru că cerea procente din salariile subordonațiilor
Dragoş Adrian Iorga, fost director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost condamnat definitiv, ...
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de ...