Demonstrație de forță a Rusiei. Putin supervizează un antrenament al forţelor nucleare

Kremlinul a anunțat că preşedintele rus Vladimir Putin a asistat miercuri, prin videoconferinţă, la un antrenament al forţelor de descurajare strategică, adică trupele însărcinate să răspundă la ameninţări, inclusiv în cazul unui război nuclear.
AGERPRES - mie, 26 oct. 2022, 16:29
Demonstrație de forță a Rusiei. Putin supervizează un antrenament al forţelor nucleare

„Sub conducerea comandantului suprem al forţelor armate, Vladimir Putin, forţele de descurajare strategică terestre, maritime şi aeriene au efectuat un antrenament, fiind efectuate totodată lansări practice de rachete balistice şi de croazieră”, a indicat Kremlinul într-un comunicat citat de AFP.

În timpul exerciţiilor, primele de la începutul campaniei militare a Rusiei în Ucraina în februarie, a fost efectuat un exerciţiu de „lansare nucleară masivă de către forţele strategice ofensive ca răspuns la un atac nuclear inamic”, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de EFE.

Şoigu, care i s-a adresat lui Putin cu apelativul „tovarăşe” şi comandant-şef al forţelor armate, l-a informat pe preşedintele rus despre desfăşurarea manevrelor, care a durat doar câteva minute.

Forţele strategice ruse au lansat rachete balistice şi de croazieră de pe submarinul atomic Tula şi cu ajutorul a două bombardiere strategice Tu-95MC, precum şi sisteme de rachete intercontinentale mobile terestre Yars, care au fost lansate de pe cosmodromul Pleseţk.

De asemenea, rachete balistice Sineva au fost lansate din Marea Barents, în nordul părţii europene a Rusiei, către poligonul Kura din peninsula Kamceatka, care se învecinează cu Oceanul Pacific.

Exerciţiile cu numele de cod ‘Grom’ (Tunet) sunt menite să testeze gradul de pregătire a centrelor de comandă ale forţelor nucleare, se menţionează în comunicatul Kremlinului.

„Sarcinile stabilite în cadrul exerciţiului de antrenament de descurajare strategică au fost îndeplinite în totalitate,toate rachetele şi-au atins ţintele”, a indicat Kremlinul în acelaşi comunicat.

Forţele „strategice” ruse, în definiţia lor extinsă, sunt concepute pentru a răspunde la ameninţări, inclusiv în caz de război nuclear.

Acestea sunt echipate cu rachete cu rază de acţiune intercontinentală, bombardiere strategice cu rază lungă de acţiune, submarine, nave de suprafaţă şi aviaţie navală.

Potrivit Pentagonului, Rusia a informat marţi SUA despre planurile sale, care coincid cu exerciţiile nucleare Steadfast Noon ale NATO, desfăşurate în fiecare an în ultimul deceniu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării american, generalul Pat Ryder a spus că „Rusia îşi îndeplineşte obligaţiile de control al armelor şi angajamentele de transparenţă prin aceste notificări”.

Cu cinci zile înainte de începerea „operaţiunii militare speciale” în Ucraina, Putin a asistat la exerciţii ale forţelor nucleare care utilizează armament hipersonic, despre care Kremlinul crede că este capabil să eludeze orice scut antirachetă de la ora actuală în lume.

În plus, la 27 februarie, preşedintele rus în plasat în stare de alertă forţele sale de descurajare nucleară, suscitând îngrijorări în Ucraina şi în Occident cu privire la o posibilă utilizare a armelor nucleare.

După ce a propus Occidentului un moratoriu privind desfăşurarea de rachete în Europa, Kremlinul a avertizat că dacă SUA ar plasa arme ofensive pe continentul european, Rusia îşi va îndrepta rachetele spre teritoriul SUA.

Putin a avertizat recent că Rusia îşi va folosi întregul arsenal pentru a-şi apăra integritatea teritorială şi pe cea a celor patru regiuni ucrainene anexate: Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud).

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depăşit pentru prima dată 10 gigawaţi (GW) în 30 iunie, după ce în primul semestru din acest an a fost instalaţi peste......
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate ...
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Primăria Capitalei a anunțat marți că pentru declanșarea procedurii de insolvență a STB urmează să fie depusă cerere ...
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome ...
După un an de la data de 28 iunie 2025, de la care au devenit obligatorii cerințele European Accessibility Act pentru produsele ...