Dispare Avizul Tehnic de Racordare? Şeful ANRE anunţă că se gândeşte la eliminarea ATR pentru o reducere a birocraţiei

Autorităţile analizează o nouă modificare a Regulamentului de racordare la reţea, pentru eliminarea Avizului Tehnic de Racordare, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
AGERPRES - mar, 01 apr. 2025, 13:52
Dispare Avizul Tehnic de Racordare? Şeful ANRE anunţă că se gândeşte la eliminarea ATR pentru o reducere a birocraţiei

„Din punctul de vedere al autorităţii de reglementare, această rată de rentabilitate trebuie să ţină cont de nivelul de suportabilitate al consumatorilor, pentru că ei vor plăti la final pentru aceste investiţii şi evident nevoia cronică, astăzi acutizată, de investiţii în reţelele de distribuţie. Ne dorim să avem acces la reţea în condiţii cât mai uşoare şi de aceea vreau să fac un anunţ, pentru că tot am început seria aceasta de reducere a lui birocraţiei la nivelul Autorităţii de Reglementare. Vreau să vă spun că luăm în considerare, ne-a fost propusă de către colegii din autoritate, o nouă modificare a regulamentului de racordare în sensul eliminării ATR-ului. Este o propunere pe care o am pe masă. Este un lucru la care încă reflectăm. Îmi permit să-l anunţ public astăzi. Evident că vom trece prin absolut toate procedurile legale de transparenţă decizională dacă intern această hotărâre vom considera că este fezabilă şi că ne atingem dezideratul pe care îl vrem: reducerea birocraţiei, termene mai mici şi în final acces la reţea mai facil atât pentru consumatori, cât şi pentru producători, în general pentru toţi utilizatorii de reţea”, a spus, marţi, Niculescu, într-o dezbatere referitoare la rolul sectorului energetic în dezvoltarea economiei, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, ANRE este un arbitru neutru şi echidistant între participanţii la piaţă, operatori şi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale.

„Misiunea noastră este de a menţine echilibrul între aceşti factori. Legea 123, a energiei electrice şi a gazelor naturale, ne spune că avem obligaţia, noi, autoritatea de reglementare, de a aproba tarifele de distribuţie doar dacă sunt justificate, eficiente şi transparente. Ţinând cont de lucrul acesta, vreau să vă spun că investiţiile prezentate ca fiind necesare, cu care cu toţii suntem de acord, trebuie făcute în reţelele de distribuţie. În acelaşi timp, creşterea costurilor va fi suportată de către consumatorii de energie electrică. Trebuie să ţinem cont că pentru a se întâmpla şi a se ajunge la acest factor de multiplicare de unu la zece, mai degrabă de unu la cinci, pe româneşte spus „Trebuie să se alinieze toate planetele”. Trebuie să ţinem cont de toate ineficienţele sistemice pe care le avem în România”, a explicat George Niculescu.

Financial Intelligence şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie – ACUE organizează, marţi, dezbaterea cu tema „Rolul sectorului energetic în dezvoltarea economiei”.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate de la Kaufland pentru români. Ce se lansează
Noutate de la Kaufland pentru români. Ce se lansează
Retailerul german Kaufland va lansa vineri, 29 aprilie, un avatar AI pe care l-a dezvoltat cu scopul de a conecta tinerii cu oportunitățile de carieră din cadrul companiei. ...
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF Antifraudă
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care ...
Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care ...
Trump a dat o nouă derogare de la sancțiunile pentru petrolul rusesc
Trump a dat o nouă derogare de la sancțiunile pentru petrolul rusesc
Administrația Trump a emis o derogare care permite țărilor să cumpere petrol și produse petroliere rusești sancționate ...
Nouă bandă unică pentru autobuzele STB. Anunț de la Primăria Capitalei
Nouă bandă unică pentru autobuzele STB. Anunț de la Primăria Capitalei
Mijloacele de transpoort în comun care circulă în nordul Capitalei au, de azi, o nouă bandă dedicată, în lungime de ...