Dosarul Floreasca: Ioan Lascăr şi Radu Macovei, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu

Alexandru Macovei, fost manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, şi Ioan Lascăr, fost şef al Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Economica.net - lun, 16 oct. 2017, 13:41
Dosarul Floreasca: Ioan Lascăr şi Radu Macovei, trimişi în judecată pentru abuz în serviciu

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, pentru aceeaşi faptă a fost trimisă în judecată Marina-Magdalena Gontariu, la data faptei şeful biroului achiziţii al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în timp ce Aurel Cătălin Galea, administrator al SC Gemedica SRL, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Dosarul vizează o serie de nereguli înregistrate în legătură cu dotarea cu echipamente medicale a Secţiei de Arşi.

‘În anul 2013, inculpaţii Macovei Alexandru Radu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, Gontariu Marina-Magdalena, în calitate de şef Birou achiziţii publice şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, şi Lascăr Ioan, în calitate de şef Clinică chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă şi de membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul spitalului, în urma unei licitaţii fictive, au încheiat cu societatea Gemedica SRL, reprezentată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, un acord-cadru. Pe baza acestui acord cadru, s-au achiziţionat, cu încălcarea prevederilor legii privind achiziţiile publice şi la preţuri supraevaluate, un număr de 54 de echipamente medicale necesare dotării Unităţii de îngrijire a arşilor’, se arată în comunicatul DNA.

Conform aceleiaşi surse, acţiunile celor patru au dus la prejudicierea spitalului cu peste 8 milioane de lei. Este vorba de 4.791.431 lei reprezentând diferenţa dintre preţul plătit de spital pentru echipamentele medicale şi preţul la care au fost achiziţionate de Gemedica SRL de la furnizorii săi şi 3.422.400 de lei reprezentând contravaloarea barocamerei, care nu a funcţionat niciodată.

Procurorii reamintesc faptul că, în contextul unui ordin al Ministerului Sănătăţii din anul 2004 privind înfiinţarea unităţilor de arşi în cadrul spitalelor de urgenţă, în cursul anului 2013, după edificarea spaţiului destinat unităţii de îngrijire a arşilor grav, Marina-Magdalena Gontariu şi Ioan Lascăr, în calitate de preşedinte, respectiv membru al comisiei de evaluare a ofertelor, de comun acord cu administratorul SC Gemedica SRL, au întocmit documentaţia necesară achiziţionării aparaturii medicale.

În cuprinsul acestei documentaţiei s-a prevăzut, printre altele, valoarea totală estimată stabilită ca sumă a valorii fiecărui echipament medical în parte, fără să se regăsească în dosarul achiziţiei justificarea modului privind determinarea acesteia sau un alt document din care să rezulte fundamentarea acestor valori, precum şi faptul că atribuirea trebuie să se facă într-un singur lot, ceea ce a condus la îngrădirea accesului altor firme la procedura de achiziţie, având în vedere numărul mare de echipamente medicale ce urmau a fi achiziţionate. De asemenea, susţin procurorii, la baza întocmirii specificaţiilor tehnice nu au existat documente din care să reiasă o consultare a pieţei, având în vedere că aceste echipamente aveau un grad ridicat de complexitate tehnică.

‘Documentaţia respectivă, necesară atribuirii acordului-cadru, a fost aprobată într-un singur lot şi de managerul unităţii medicale, inculpatul Macovei Alexandru Radu, fapt ce a condus la imposibilitatea participării la licitaţie şi a altor operatori economici, fiind astfel împiedicată concurenţa între aceştia şi ofertantul care a câştigat licitaţia, respectiv Gemedica SRL. Astfel, în urma procedurii de atribuire (licitaţie deschisă) a fost declarată câştigătoare oferta SC Gemedica SRL (singurul ofertant), administrată de inculpatul Galea Aurel Cătălin, cu care la data de 23 iulie 2013, a fost încheiat un acord cadru pe o perioadă de 24 de luni’, se menţionează în comunicat.

Procurorii mai arată că ulterior au fost încheiate fără licitaţie publică, această procedură nemaifiind necesară, şapte contracte subsecvente pentru furnizarea de echipamente medicale supraevaluate. În ceea ce priveşte barocamera, aceasta nu este funcţională şi nici instalată, deşi reprezentanţi ai autorităţii contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepţie şi procese-verbale de punere în funcţiune.

Ministerul Sănătăţii s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 8.213.831 de lei, iar procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului şi măsurii asigurătorii a popririi asupra unor bunuri aparţinând inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

DNA precizează că s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpaţii Aurel Cătălin Galea şi Andreea Maria Baytar (fostă Bouroşu), pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...