Dosarul “Portul Constanţa”: Senatorul Mircea Banias, Bogatu, Mironescu şi ceilalţi 36 de inculpaţi, achitaţi

Instanţa supremă a decis, marţi, achitarea senatorul Mircea Banias, a fostului director al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu, a fostului secretar general al Ministerului de Interne Laureţiu Mironescu şi a celorlalţi 36 de inculpaţi din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanţa, decizia nefiind definitivă, anunţă News.ro.
Economica.net - mar, 22 mart. 2016, 14:55
Dosarul “Portul Constanţa”: Senatorul Mircea Banias, Bogatu, Mironescu şi ceilalţi 36 de inculpaţi, achitaţi

Decizia nu este definitivă.

Dosarul a fost trimis în 2 aprilie 2012, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la instanţa supremă, unde în cei patru ani au fost aproape 80 de termen de judecată.

După cinci amânări de pronunţare, instanţa supremă a decis achitarea tututor celor 39 de inculpaţi, printre care senatorul Mircea Banias, Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare, Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului de Interne, inspectori vamali, intermediari şi reprezentanţi ai unor firme

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurorii DNA la Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anchetatorii i-au acuzat pe cei 39 de inculpaţi din dosar că, prin grupul infracţional pe care l-ar fi constituit sau la care au aderat, au controlat activităţile de import-export din cadrul Direcţiei Vamale Constanţa şi au perceput diverse sume de bani pentru procesarea vamală a mărfurilor, unele dintre acestea introduse ilicit.

Printre acuzaţiile din dosar sunt cele de trafic de influenţă, dare şi luare de mită, evaziune fiscală, contraband, fals şi uz de fals.

Alături de Banias, Bogatu şi Mironescu sunt judecaţi Liviu Adrian Durbac, fost şef al Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea şi fost şef al Biroului Vamal Târguri şi Expoziţii Bucureşti, Cadîr Sunai, fost director al Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamal Constanţa, Claudiu-Constantin Olteanu, Liviu Costel Bratu, foşti adjuncţi ai şefului Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea, ofiţerul de poliţie Adrian Sorin Pătraşcu, fost comandant adjunct la Poliţia de Frontieră, şi Ionuţ Marius Scrioşteanu, şef al Biroului Vamal Slobozia.

Potrivit procurorilor, timp de aproape un an, din mai 2010 până în martie 2011, la instituţiile vamale şi portuare din Constanţa a „funcţionat” o „reţea de taxare ilicită” a containerelor, unele cu mărfuri contrafăcute. În schimbul acestor servicii, membrii grupării cereau zillnic între 250 de dolari şi 13.000 de dolari pentru fiecare transport.

Te-ar mai putea interesa și
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la firmele mici – date AAFBR
Ce s-a întâmplat cu rata creditelor neperformante pe fondul deteriorării portofoliilor companiilor şi cum a evoluat la ...
Rata creditelor neperformante din sistemul bancar românesc a crescut la 2,9% în trimestrul al doilea din 2026, de la minimumul de 2,4% consemnat în 2023, evoluţia fiind determinată în principal......
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
Nava lovită de o dronă în apele teritoriale ale României, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Anunțul ministrului Apărării
O navă a fost lovită de o dronă aeriană în apele teritoriale ale Române, la șapte mile marine de Sfântu Gheorghe. ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: Se așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct
Asocierea condusă de turcii de la Ozaltin așterne ultimul strat de asfalt pe cel mai lung viaduct de autostradă din România, ...
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Cresc șansele lui Cioloș pentru președinția Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei
Republica Democratică Congo (RDC) şi-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei ...